
Un bărbat în vârstă de 31 de ani a fost găsit împușcat, în această seară, în localitatea Câmpuri, satul Gura Văii, județul Vrancea. Apelul la 112 a fost înregistrat în jurul orei 18:30, iar autoritățile au intervenit de urgență.
Intervenție cu două ambulanțe
La fața locului au fost direcționate două echipaje medicale: o ambulanță tip B2 de la substația Panciu și o ambulanță C2 de la Focșani.
Echipajele au ajuns rapid în zona indicată, însă, din păcate, pentru victimă nu s-a mai putut face nimic.
Leziuni incompatibile cu viața
Medicul de pe ambulanță, dr. Albis Laurențiu, a constatat că bărbatul prezenta o plagă împușcată în zona toracelui, cu leziuni incompatibile cu supraviețuirea. A fost declarat decesul la fața locului.
Ancheta, în desfășurare
În cauză a fost deschisă o anchetă pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs tragedia.
Sursa: Fii informat Umbrărești






























