Un bărbat a fost găsit astăzi mort într-o apă din zona târgului din Curtea de Argeș. La fața locului au ajuns criminaliștii care au stabilit că este vorba de un bărbat de 71 de ani care plecase voluntar de acasă în data de 14 octombrie și nu a mai fost de găsit. Polițiștii fac verificări pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs decesul.
UPDATE: La faţa locului s-au deplasat o autospecială de intervenţie cu barcă pneumatică şi o ambulanţă SMURD, precum şi echipe de judiciarişti şi criminalişti ai poliţiei din municipiul Basarabilor.
După ce cadavrul a fost adus la mal, s-a stabilit că este vorba despre Vasile M., de 71 de ani, din localitate, care pe 14 octombrie a plecat voluntar de la domiciliu şi nu s-a mai întors.
Soţia a anunţat dispariţia în ziua de 15 octombrie şi poliţiştii au început căutările. Oamenii legii au descoperit autoturismul bărbatului parcat chiar lângă târgul săptămânal, în maşină fiind găsite documentele personale şi alte bunuri ale proprietarului. Acesta a fost căutat chiar şi în zona canalului, dar fără rezultat.
Deocamdată nu se ştie dacă este vorba despre o sinucidere sau de moarte accidentală. Nu este exclusă nici varianta ca, în timp ce se afla pe malul apei, septuagenarul să fi suferit un atac de cord şi să fi căzut în apă.
Potrivit anchetatorilor, Vasile M. nu ar fi avut motive să-şi ia viaţa şi nici nu era cunoscut cu afecţiuni incurabile. Din discuţiile purtate cu familia, poliţiştii au aflat că, în urmă cu mai mulţi ani, acesta fusese operat de hernie şi de şold, unde îi fusese pusă o proteză.
În cauză a fost deschis dosar penal şi se efectuează verificări pentru stabilirea împrejurărilor în care a survenit decesul, iar trupul neînsufleţit a fost transportat la medicina legală în vederea efectuării autopsiei şi clarificării cauzelor decesului.