Bărbat din Câmpulung, atacat în faţa uşii de la apartament.
Judiciariştii din cadrul Biroului Investigații Criminale Câmpulung au continuat cercetările, într-un dosar penal aflat sub supravegherea unui procuror, deschis pentru infracţiunea de tâlhărie, şi au încătuşat un suspect.
Din verificări a reieşit că, în jurul orei 14 a după-amiezii de 24 aprilie, un bărbat în vârstă de 80 de ani, din municipiul de la poalele Mateiaşului, se întorcea din oraş purtând pe umăr o borsetă în care, după cum a declarat, avea 4.000 de lei, documente personale şi carduri.
Fără să-i treacă nicio clipă prin minte ce avea să urmeze, acesta a intrat în bloc urmat de un necunoscut căruia nu-i dăduse atenţie. În timp ce încerca să descuie uşa apartamentului, octogenarul a fost atacat de urmăritorul său, care i-a smuls borseta şi a rupt-o la fugă făcându-se nevăzut.
Păgubitul a sesizat poliţia, iar oamenii legii au găsit borseta, din care lipseau banii, aruncată pe stradă. După doar câteva ore autorul a fost identificat şi dus la audieri. El este Costel O., de 36 de ani, din Valea Mare Pravăţ, recidivist. După administrarea probatoriului, individul a fost reţinut 24 de ore şi încarcerat.
Prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung, cu propunerea de a fi dispusă o măsură preventivă, a fost pus sub control judiciar pentru 60 de zile, deşi are antecedente penale pentru comiterea de infracţiuni rutiere şi furturi.