În ultimele 24 de ore, jandarmii argeșeni au desfășurat mai multe acțiuni de verificare a respectării măsurilor sanitare impuse pentru această perioadă, în urma cărora au fost aplicate sancțiuni contravenționale în valoare de 7.300 de lei.
Jandarmii argeșeni au descoperit în zona centrală a municipiului Pitești, o societate comercială care funcționa cu barul deschis, fapt pentru care au procedat la sancționarea administratorului firmei cu amendă în valoare de 2000 de lei. În plus față de sancțiunea contravențională, jandarmii au aplicat și sancțiunea complementară de închidere a activității pentru o perioadă de 30 de zile, precum și sigilarea sediului în care funcționa operatorul economic.
În municipiul Câmpulung, jandarmii care efectuau verificări pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19 au sancționat administratorului unei societăți comerciale cu amendă contravențională în valoare de 5000 de lei pentru faptul că a permis clienților să fumeze pe terasa închisă. În același timp persoanele surprinse că fumau pe terasă au fost sancționate contravențional cu avertisment.
Aceste de acțiuni vor continua și în perioada următoare pe raza județului Argeș.