Peste 300 de polițiști, împreună cu jandarmi, polițiști locali și pompieri, au acţionat în ultimele 24 de ore pentru verificarea respectării măsurilor de prevenire și limitare a infectării cu virusul Covid-19, în zone aglomerate, la agenții economici, dar şi în mijloacele de transport în comun. În ultimele 24 de ore, polițiștii argeșeni au desfășurat 31 de acţiuni punctuale, dintre care 27 au fost organizate independent de către poliţişti, trei organizate împreună cu I.J.J. Argeş şi una cu alte structuri. În cadrul acțiunilor au fost verificate 3.149 de persoane, precum și 138 de mijloace de transport. De asemenea, în ultimele 24 de ore, au fost verificate 170 de societăți comerciale, unde poliţiştii, alături de celelalte structuri cu care acționează în sistem integrat, au instruit reprezentanţii tuturor agenţilor comerciali și centrelor comerciale verificate cu privire la măsurile dispuse pentru respectarea normelor de prevenire a infectării și combatere a răspândirii coronavirusului. Ca urmare a abaterilor constatate, poliţiştii argeşeni au aplicat, conform Legii 55/2020, un număr de 124 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 9.000 de lei, după cum urmează:
- 115 sancțiuni, în valoare de 8.000 de lei, ca urmare a nepurtării sau purtării necorespunzătoare a măștii;
- 9 sancțiuni, în valoare de 1.000 de lei, ca urmare a nerespectării interdicțiilor de deplasare.
În ziua de 08 noiembrie a.c., polițiștii Biroului Siguranță Școlară, Biroului pentru Protecția Animalelor și Compartimentul de Analiză si Prevenire a Criminalității, precum și polițiștii Serviciului de Ordine Publică Argeș, au acționat pentru informarea operatorilor economici, dar și pentru verificarea respectării normelor de prevenire a infectării și combatere a răspândirii coronavirusului și a celor sanitar-veterinare, în zona centrală a municipiului Pitești. Polițiștii au acționat pentru verificarea respectării măsurilor pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei COVID–19, precum și pentru informarea cetățenilor cu privire la obligațiile ce le revin, având în vedere noile măsuri instituite. În urma acțiunii, au fost instruiți 9 operatori economici și au fost legitimate 15 persoane, dintre care 13 avertizate verbal pentru că nu purtau corespunzător masca de protecție, și o persoană sancționată contravențional, cu avertisment, conform Legii 55/2020.
În ziua de 08 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Secțiilor 1-4 Poliție Pitești au verificat 486 de persoane, 36 de societăți comerciale, precum și peste 20 de mijloace de transport persoane. Cu ocazia acțiunilor au fost instruiți operatorii economici din zonele comerciale vizate. În urma abaterilor constatate, aceștia au aplicat 43 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 5.500 de lei, conform Legii 55/2020.
În ziua de 08 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung au legitimat peste 30 de persoane, au verificat 8 societăți comerciale, precum și 25 de mijloace de transport persoane. De asemenea, au fost efectuate instruiri cu reprezentanții operatorilor economici, dar au fost efectuate și verificări în ceea ce privește respectarea legislației în vigoare, pentru prevenirea răspândirii virusului SARS Cov-2. În urma abaterilor constatate, au fost aplicate 8 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 500 de lei, conform Legii 55/2020.
În ziua de 08 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Rucăr au depistat, în urma unui control inopinat, că un bar, de pe raza de competență, era deschis publicului, deși acest lucru este interzis, iar în interior se aflau două persoane, care nu purtau masca de protecție. În urma celor constatate, cele două persoane au fost sancționate contravențional cu amenzi în valoare totală de 1.000 de lei, iar în ceea ce privește operatorul economic, a fost înștiințat Inspectoratul Teritorial de Muncă, în vederea luării măsurilor legale care se impun.