# Tineri infractori din Buzoeşti, puşi sub control judiciar după ce au petrecut noaptea la „răcoare”
Andrei Ionuţ P, de 20 de ani şi Iulian Adrian S., de 22 de ani, ambii din Buzoeşti, au fost reţinuţi 24 de ore pe bază de ordonanţă şi încarceraţi în arestul poliţiei judeţene.
Ei sunt bănuiţi că au intrat prin efracţie şi au demontat motoarele a două utilaje, apoi au tăiat mai multe cabluri electrice, unele dintre ele chiar de la panoul de comandă. În cauză este vorba despre o moară construită cu fonduri europene, dar care între timp a intrat în insolvenţă, şi acum a fost scoasă definitiv din funcţiune.
La audieri cei doi au declarat că nu au avut habar de valoarea şi importanţa bunurilor sustrase, pe care le-au vândut la un centru de colectare a fierului vechi contra sumei de 1.000 de lei.
Paguba urmează să fie stabilită de lichidatorul judicar, însă e greu de presupus că va putea fi recuperată. Banii obţinuţi de împricinaţi au fost „sparţi” la păcănele, iar tinerii au fost prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Costeşti cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
Procurorul de caz a dispus plasarea sub control judiciar pentru 60 de zile şi cercetările continuă în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale.