Ce se mai aude despre calea ferată Vâlcelele – Râmnicu Vâlcea, de care s-a ales praful, fiindcă, după 1989, lucrările la acest tronson au fost abandonate? Păi, ne frecăm bine la ochi când citim negru pe alb în documentele Ministerului Transporturilor că acest proiect „reprezintă o prioritate a ministerului” şi că ar urma să fie pus în operă până în anul 2030! Mai mult, aflăm şi că s-au prevăzut în proiectul de buget pentru anul în curs 2,4 milioane lei pentru supravegherea terenului (pe care sunt alunecări) şi unele proceduri juridice! În fapt, şoferii care circulă pe Dealul Negru, spre Râmnicu Vâlcea, când coboară Deduleştiul remarcă, departe, una dintre cele mai impresionante lucrări din România. În zare se vede un viaduct lung de 1 km şi înalt de 300 de metri. Ce este cu acel viaduct? Este cel mai grav eşec al României postdecembriste pentru judeţele Vâlcea şi Argeş şi, de ce nu, pentru toată infrastructura feroviară a României. Şi a mai fost şi o mare minciună în anii 2000, când premierul pe atunci Adrian Năstase promitea chiar în Argeş, în campanie, relansarea acestui proiect. Astăzi mai sunt nişte viaducte şi poduri neterminate, un terasament gol, clădirea gării din Goranu, o dărăpănătură insalubră, unde dorm boschetarii. În Master Planul de Transport proiectul apare pe locul 17 ca prioritate.
Bani pentru o cale ferată fantomă: Vâlcelele – Râmnicu Vâlcea
Advertisement
Advertisement
Un Comentariu
Nebulosu din biblioteca
Halatu’, halatu’…