# Medicii de familie și farmaciile vor primi 5.000 lei pe lună ca să cumpere materiale de protecție
Furnizorii de servicii farmaceutice și medicale în regim ambulator ar putea beneficia de 5.000 lei pe lună ca să achiziționeze materiale de protecție, se arată într-o propunere legislativă care a fost adoptată în această săptămână trecută de către senatori. Chiar dacă propunerea legislativă tocmai a fost adoptată de Senat, votul decisiv va fi dat de Camera Deputaților, în calitate de cameră decizională. Asta înseamnă că indiferent de poziția senatorilor, adoptarea sau respingerea propunerii legislative depinde de deputați. Ca să se aplice, aceasta mai trebuie adoptată de deputați, semnată de președintele statului și publicată în Monitorul Oficial. Potrivit propunerii legislative, cei 5.000 lei vor fi acordați lunar pentru acei furnizori de servicii medicale și farmaceutice care au contracte cu casele de asigurări de sănătate. Dacă propunerea legislativă va ajunge să se aplice, de acești bani vor putea beneficia: cabinetele de medicină de familie; farmaciile comunitare; cabinetele de specialitate; laboratoarele de analize medicale; furnizorii de servicii de imagistică medicală.