Primăria Câmpulung Muscel a demarat procedurile pentru desemnarea unei firme care să execute lucrările pentru extinderea reţelei de canalizare a apelor uzate menajere pe străzile Carpaţi, Ion Ticaloiu, Privighetorii, Lt. Col. N. Popp, Parcul Mirea şi Zăvoiului. Proiectul mai prevede şi execuţia unei staţii de pompare ape uzate, o conductă de refulare şi cămine de vizitare.
Valoarea investiţiei depăşeşte două milioane lei. „Avem asigurată reţeaua de canalizare în procernt de 75%. Stăm mai rău la case, în zonele mai mărginaşe, acolo ne vom concentra. În ceea ce priveşte alimentarea cu apă, stăm mult mai bine; suntem undeva la 95%. Canalizarea este însă prioritară pentru noi în acest an”, ne-a declarat primarul Liviu Ţîroiu.
Claudiu DIŢA