Absolvenţii instituţiilor de învăţământ din Argeş în vârstă de minimum 16 ani pot beneficia de o indemnizaţie de şomaj pentru o perioadă de şase luni, reprezentând 50% din valoarea indicatorului social de referinţă al asigurărilor pentru şomaj, aminteşte Agenţia pentru Ocuparea Forţelor de Muncă. Indemnizaţia se acordă după 60 de zile calendaristice de la data absolvirii, perioadă în care absolventul beneficiază de servicii gratuite în vederea angajării (informare şi consiliere profesională, medierea muncii, formare). De asemenea, actele necesare pentru înregistrarea absolventului la AOFM, ca persoană în căutarea unui loc de muncă, sunt: actul de identitate, în original şi copie, actele de studii şi de calificare sau adeverinţa din care să rezulte data absolvirii, în original şi copie, adeverinţa medicală din care să rezulte că persoana este clinic sănătoasă sau aptă de muncă ori că are eventuale restricţii medicale.
Claudiu DIŢA