Bani de la stat pentru modernizarea unui drum din comuna Rociu.
Ministrul Adrian-Ioan Veștea a semnat 40 de noi contracte de finanțare prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”, în valoare totală de 486.348.968,44 de lei.
Contractele, semnate împreună cu o parte dintre beneficiarii proiectelor, vizează reabilitarea și modernizarea drumurilor de interes local, înființarea sau extinderea sistemelor de alimentare cu apă potabilă, a rețelelor de canalizare și a stațiilor de epurare a apelor uzate, extinderea unor conducte de distribuție a gazelor naturale, precum și construirea sau reabilitarea unor poduri și podețe.
Unul dintre contractele semnate vizează comuna Rociu. Este vorba despre modernizarea drumului local, strada Moșteni (fostă Bisericii).
Valoarea totală a investiției este de 659.724 de lei.