Cinci persoane suspectate de furt au fost luate pe sus de mascaţi şi duse la audieri în urma unor descinderi care au avut loc la primele ore ale zilei, iar patru dintre ele au mari şanse să fie reţinute.
Azi-dimineaţă, poliţişti din cadrul Secţiei 4, împreună cu colegi de la Secţiile 1, 2 şi 3 Piteşti, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti, au efectuat, sprijiniţi de luptători ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale Argeş, cinci percheziţii la locuinţele unor persoane bănuite de comiterea infracţiunii de furt calificat. Două descinderi au avut loc la Bradu, pe Prelungirea Craiovei, două la Piteşti, în cartierele Prundu şi Popa Şapcă, şi una la Miceşti.
Din primele date rezultă că, de la începtul lunii februarie şi până acum, cei în cauză ar fi pătruns prin efracţie în magazine şi sedii de firme, de unde au furat diverse bunuri (ţigări, telefoane mobile, bani etc) în valoare de peste 30.000 lei. Împricinaţii au fost conduşi la sediul Secţiei 4 pentru audieri, o parte din prejudiciu a fost recuperat, iar cel mai probabil patru vor fi reţinuţi de anchetatori.
Trei dintre ei sunt cei care, cu două săptămâni în urmă, au fost prinşi în flagrant în timp ce furau televizoare, o maşină de spălat şi alte bunuri dintr-un fost magazin din cartierul Craiovei şi le încărcau într-o maşină împrumutată. Pentru capturarea a doi dintre ei, oamenii legii au făcut uz de armă, iar cel de al treilea a fost prins a doua zi.
Ei sunt Cătălin P., de 20 de ani, din Bradu, Ionuţ Laurenţiu G., de 27 de ani, şi Marius Constantin S., de 29 de ani, ambii din Piteşti. Au fost reţinuţi aseară.