Corespondentul de presă al Uniunii Armenilor din România, Arsen Arzumanyan, lansează la Centrul Cultural Piteşti două cărţi: „300 de bancuri cu Radio Erevan”, respectiv „Limba armeană fără profesor”.
Cele 300 de bancuri cu Radio Erevan culese şi îngrijite de Arsen Arzumanyan sunt redactate împreună cu Vartan Martaian şi Andrei Pâslariu. Printr-un umor pe cât de fin, pe atât de necenzurat, glumele prezentate în culegerea… antidepresivă sunt legate de politică, subiecte cotidiene, dragoste, relaţii conjugale etc.
Începând cu anii ’50, glumele cu Radio Erevan au făcut vâlvă atât în URSS, cât şi în România. Originalitatea acestor bancuri constă în faptul că răspunsurile la întrebările puse pentru Radio Erevan sunt neaşteptate, evazive, echivoce, ambigue, dar şi amuzante în acelaşi timp. Iată un exemplu.
Aici Radio Erevan. Un ascultător întreabă:
– Se poate pune bază pe Nicolae Ceauşescu?
Redacţia răspunde:
– Da, dar este de preferat să se pună acid.
„Limba armeană fără profesor” – destinată studiului autodidactic al limbii armene exclusiv pentru vorbitorii de română – cuprinde 33 de lecţii bazate pe metoda transliterării.
Arsen Arzumanyan este absolvent al Universităţii de Stat din Erevan – Facultatea de Relaţii Internaţionale – şi al Universităţii din Bucureşti – Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine. Şi, de curând, doctor în Ştiinţe Politice.
Dubla lansare de carte de la Centrul Cultural Piteşti va avea loc la 25 septembrie, în Sala „Ars Nova”, la ora 17.