După 15 ani de investiţii şi şapte luni de la inaugurare (de ce?!), „Unitatea modernă pentru Arşi” de la Spitalul Floreasca nu a fost încă folosită. A fost echipată pentru „operaţii în caz de calamităţi cu arşi şi accidente colective”. S-a invocat ca motiv principal al nefuncţionalităţii lipsa cadrelor medicale specializate. Momentul adevărului – tragicul accident de la „Colectiv” a deschis cutia Pandorei. Cauza majorităţii deceselor survenite după incendiul terifiant au fost infecţiile produse în plăgile deschise ale arşilor, în toate spitalele autohtone în care au fost reţinuţi pacienţii (neinspirat). Dacă s-ar fi activat „butonul roşu” şi ar fi fost transportate victimele catastrofei în primele două zile la clinicile dotate corespunzător din Europa, n-ar fi fost nici atâţia morţi şi rămânea în „status quo ante” şi sinistra şi falsa asepsie (lipsa infecţiilor) din spitalele româneşti.
În tradiţia dezinfecţiei (anii 1975-2000) domneau Cloramina şi Formolul, combinate cu razele ultraviolete (în saloanele secţiilor ATI şi Nou-Născuţi). Majoritatea germenilor nu rezistau, saloanele din spitale erau curate şi „parţial sterile”. Medicii epidemiologi (destui ca încadrare şi cu aceleaşi salarii ca şi ceilalţi medici specialişti) îşi făceau datoria: se luau probe bacteriologice din saloanele şi sălile de operaţii ale spitalelor – la trei-patru luni – şi rareori se depistau infecţii nosocomiale (intraspitaliceşti). Raporturile secţiilor în privinţa infecţiilor din spitale erau „şablon” – în majoritatea cazurilor „nu s-au semnalat infecţii intraspitaliceşti”. Rareori mai apărea „ici şi colo” temutul „Pioceanic”.
Incidentele n-au lipsit, dar nu se făcea prea mare zarvă. În 1978 au murit 15 pacienţi după operaţiile de by-pass coronarian (câte trei pe zi), în ciclul intervenţiilor făcute de un medic austriac în echipă cu specialişti români. Cauza a fost septicemia cu bacil „Pioceanic”. Situaţia s-a repetat în anul 2001, victima fiind un coleg – medic specialist: după implantarea a trei by-pass-uri aorto-coronariene, a făcut septicemie şi, după 30 de zile de comă septicemică, s-a prăpădit. Infecţiile mortale s-au produs în clinica de chirurgie cardiovasculară Fundeni.
După anii 2000, valul european al modernizării în materie de asepsie – antisepsie a cuprins şi România. Ne-au invadat dezinfectanţii moderni, au apărut şi specialişti producători autohtoni.
Regula păguboasă, ca şi altele care bântuie în democraţia noastră „tânără şi neliniştită”, este aceea că licitaţiile pentru materiale sanitare şi dezinfectante sunt câştigate automat de firmele care vând mai ieftin. La noi criteriul calităţii nu se mai aplică nici pentru materialele consumabile, nici pentru medici. Sărăcia din sistem şi descentralizarea prost aplicată au adus dezastrul care face legea în sistemul sanitar de peste 15-16 ani. Controlul calităţii soluţiilor dezinfectante nu s-a mai făcut sistematic şi curat, ci superficial şi clientelar.
Ghinionul guvernului actual este că acum „a plesnit buboiul”. Soluţie imediată nu există. Numirea unui „ministru bun al Sănătăţii” este o utopie. Reforma necesară este aceea a societăţii româneşti în întregime, după un nou cod moral. Nu putem vopsi puiul de cioară în papagal: el nu va vorbi, va croncăni.
Dr. Tiberiu STĂNESCU
