Asistăm la un adevărat bâlci al deşertăciunilor. Politica românească a căzut în derizoriu. Dacă plaga aceasta compromiţătoare i-ar privi doar pe politicieni ca persoane fizice ar fi ceva nesemnificativ, dar acum bâlciul ne atinge pe toţi; comedia erorilor implică fundamental destinele tuturor românilor. Aici este nodul problemei!
Ce se întâmplă azi în PNL îi face, credem, pe Brătieni să se zvârcolească în morminte. Am scris de mai multe ori: privim politica liberală din vatra brătienistă argeşeană, din capitalul pe care l-au lăsat Brătienii României. De aceea, am tot repetat: nu te poţi declara liberal, nu poţi să porţi povara brătienistă „Prin noi înşine” şi să ai umerii slabi, coloana vertebrală îndoită şi… „etajul cranian” neînstare să coordoneze „organismul”. Acesta, organismul, este ţara, nu propria familie, nu partidul, nu grupul de influenţă care întâmplător este la butoane.
De fapt, bâlciul, zavera, haosul, imaginea jalnică a unui politicianism de caşcaval au la origine apărarea piedestalului unui singur om. Ceata de yes-meni care apare pe lângă el are alura unora care aşteaptă caşcavalul ce urmează a fi împărţit. Pentru asta, Constituţia, regulamentele Parlamentului, rigorile unei veritabile democraţii, pilonii statului de drept, orice regulă de bun simţ sunt dispreţuite, încălcate, desfiinţate – toate, de pe poziţia ce s-ar traduce cam „aşa vreau eu!”.
Din Elveţia, preşedintele Klaus Werner Iohannis şi-a ocrotit „copilul” Câţu şi „guvernul meu”, afirmând, stupefiant pentru tot românul, că situaţia (n.n. – criza) „nu este deloc îngrijorătoare”. Jocurile de putere PNL – UDMR – USR-Plus sunt chiar îngrijorătoare. Consecinţele se văd – cum am mai afirmat, apelând la semne vizibile – în nivelul de trai deteriorat, în căderea ţării: împrumuri giganteşti fără ţinte economice şi sociale fertile, preţuri în ascensiune imposibilă pentru buzunarele României profunde, prăbuşirea leului, asediul pe care furnizorii de curent şi gaze l-au declanşat şi care n-o să rămână fără grave răni sociale ş.a.m.d. În tot acest timp, statistici – convenabile din pix – ascund dezastrul cu o iresponsabilă laudă de sine. Contrastul este izbitor! Degeaba, de pe margine se strigă adevărul: „Avem un Guvern în care nimeni nu are încredere” (Alina Mungiu-Pippidi); „Iohannis a fost mediocru şi lipsit de curaj, n-a construit meritocraţia” (Alina Mungiu-Pippidi); Gh. Flutur, liberal, vorbeşte şi el despre „festivalul democraţiei care ne-a omorât”; „Îi implor pe toţi politicienii români să pună binele ţării înaintea mândriei şi ambiţiilor personale” (Charlie Ottley, „Wild Carpathia”).
Limbajul politic reflectă şi el starea de uzură a democraţiei româneşti: sintagmele „Guvernul meu”, „Preşedintele meu”, sau „binomul”, „statul paralel”, „resetarea României” sunt pojghiţa subţire deasupra unui vulcan gata-gata să erupă. Arbitrul constituţional – preşedintele – nu „fluieră” ieşirile neregulamentare, având – şi declarativ, şi faptic – opţiunea Câţu.
În acest context, declaraţia lui Orban (cel care declama: „Cine tace şi face?”, iar sala, ca la bâlci, îi răspundea „Io-hannis!”) trimite departe: „PNL nu are nicio datorie faţă de preşedintele Iohannis. Dimpotrivă!”
Reacţii? Ministrul Energiei, Virgil Popescu, adânceşte un adevăr… neconstituţional: „Parteneriatul PNL cu preşedintele Klaus Iohannis a fost şi este unul de durată”. Ce să mai zici? Ar fi de râs tot spectacolul, dar este de râsu-plânsu!!!
P.S. PNL Argeş a votat moţiunea Orban. Parcă suntem la ruletă! Una care, în realitate, n-are numere câştigătoare!
