Din cauza gradului de civilizație care lasă de dorit în cazul multor semeni de-ai noștri, se întâmplă uneori pe străzile Piteștiului mici acte de vandalism urban.
Coșuri de gunoi lovite cu piciorul, bănci distruse, leagăne rupte la locurile de joacă ori alte „semne” ale trecerii vreunui „macho” prin zonă. Ultimul caz mai răsunător a fost al Parcului „Lumina” din cartierul Găvana, din iarna anului trecut. Azi-noapte un astfel de „eveniment” s-a petrecut chiar la poarta casei președintelelui Consiliului Județean Argeș, Ion Mânzână!
Coșul de gunoi montat pe un stâlp a fost lovit, distrus, deșeurile împrăștiindu-se în jur. Nu se poate preciza dacă „opera” aparține vreunui adolescent teribilist care a vrut să își testeze forța pe bietul coș de plastic sau „autorul” este vreun împătimit de politică. Înfierbântat de intrarea PSD la guvernare, și-o fi vărsat omu’ focu’…