Azi, un poliţist argeşean a avut de îndeplinit o misiune mai puţin obişnuită, care nu prea are de-a face cu activităţile pe care le desfăşoară în fiecare zi.
În cursul după-amiezii, agentul şef Daniel Duţă, şeful postului de Poliţie Cotmeana, se deplasa cu autoturismul de serviciu prin localitate. Ajuns în satul Buneşti, el a observat pe marginea drumului doi pui de căprioară.
Dându-şi seama că bietele animale erau vulnerabile şi riscau să fie atacate de o haită de câini aflată la câteva sute de metri distanţă, poliţistul a decis să facă ceea ce era mai bine pentru protejarea lor.
Gândindu-se că au fost abandonaţi de mama lor, cel mai probabil, speriată de câini, el a oprit şi a luat puii de căprioară în maşină, apoi a sunat la AJVPS Argeş, care şi-a trimis reprezentanţii la faţa locului. Plăpândele animale au fost preluate pentru a fi examinate medical şi îngrijite în vederea eliberării şi reintegrării în mediul natural.
Val. NICOLAU