În urmă cu câteva minute, la Mioveni s-a încheiat meciul dintre echipa locală şi AS Ardealul Târgu-Mureş, din cadrul etapei a 11-a a ligii secunde la fotbal.
Gazdele s-au impus pe final, scor 2-1, după ce oaspeţii deschiseseră scorul în min. 25, prin Rafael Licu, după o greşeală monumentală a portarului Flavius Croitoru.
Mioveniul a egalat după 8 minute, prin fundaşul Costinel Gugu. Punctul decisiv a fost opera rezervei Eduard Florescu (inspirat introdus în teren de antrenorul Gheorghe Mihali, în min. 60, tocmai pentru a forţa atacul), care a înscris în min. 87, cu un şut mai rar văzut pe aremele ligii a doua.
Având în vedere că AS Ardealul e o echipă în disoluţie, cu jucători ale căror nume nu spun mai nimic, nici măcar la acest nivel, victoria gazdelor pare logică. A fost şi meritată, după cum s-a jucat.
Doar că a fost mult prea greu obţinută. În faţa unui astfel de adversar, lucrurile ar fi trebuit să fie mult mai simple.
Însă, pe larg despre meci, în ziarul nostru de mâine. Au jucat echipele:
CS Mioveni: Croitoru – Tirică, Gugu, Burnea, Stoica, Negoiţă, Lazăr, Rădescu, Andor (Ene, din min. 73), Ayza (Neagoe, din min. 85) , Ivan (Florescu, din min. 60)
AS Ardealul Târgu-Mureş: Moga – Kilyen, Candrea, Iacob, Mendy, Mijokovic, Petriş (Petra, din min. 82), Laso, Licu, Sîrbu (Panait, din min. 70), Stoica.
Sorin SIMION