La finele lunii august, Biroul teritorial Argeş al Avocatului Poporului, instituţie care s-a autosesizat în cazul crizei bebeluşilor din Argeş, a finalizat cercetările şi a emis câteva recomandări pe adresa Direcţiei de Sănătate Publică şi a Spitalului de Pediatrie. Ancheta Avocatului Poporului scoate la iveală nereguli şi abateri constante la nivelul celor două instituţii. Astfel, inspectorii DSP nu au solicitat şi nici analizat posibilitatea introducerii alertei epidemiologice, astfel încât să fie dispuse pregătiri în acest sens. De asemenea, conducerea DSP nu a pus la dispoziţia Prefecturii Argeş şi nici a Ministerului Sănătăţii informaţii care să decidă instituirea unei alerte publice. Din documentele studiate, Avocatul Poporului susţine că inspectorii DSP aveau obligaţia de a informa şi de a organiza un plan împreună cu medicii de familie pentru a alerta asistenţa primară medicală. De asemenea, DSP Argeş nu a extins verificările pentru alimentele declarate la consum: brânză dulce, legume şi fructe, carne, peşte. „Direcţia de Sănătate Publică nu a intervenit cu maximă eficienţă pentru depistarea cât mai rapidă a cauzelor de îmbolnăvire de la Spitalul de Pediatrie şi nu a întreprins toate măsurile asiguratorii pentru prevenirea factorilor de îmbolnăvire”, arată raportul. În ceea ce priveşte Spitalul de Pediatrie, Avocatul Poporului a constatat faptul că acesta avea nevoie de măsuri suplimentare pe linie de prevenţie epidemiologică. Avocatul Poporului recomandă acestei unităţi medicale încheierea unui protocol cu Spitalul de Urgenţă Argeş.
Claudiu DIŢA