Un avocat argeşean a fost plasat în arest la domiciliu pentru infracţiunea de trafic de influenţă. Anterior, avocatul Ionel Ilie fusese reţinut de procurorii Anticorupţie.
Procurorii din cadrul DNA Piteşti au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva lui Ionel Ilie, avocat în cadrul Baroului Argeş, pentru trafic de influenţă. Acesta a şi fost reţinut pentru 24 de ore şi încarcerat în arestul poliţiei judeţene, apoi prezentat Curţii de Apel Piteşti cu propunerea de arestare preventivă. Magistraţii au respins solicitarea procurorilor şi l-au plasat pe avocat în arest la domiciliu pentru 30 de zile.
În ordonanţa procurorilor Anticorupţie se arată că „există date şi probe care conturează faptul că, în noaptea de 30 septembrie, acesta, prevalându-se de o presupusă influenţă pe care ar fi avut-o asupra magistraţilor din cadrul Curţii de Apel Piteşti care soluţionau apelul în dosarul penal în care era judecat cumpărătorul de influenţă, a pretins în mod direct acestuia suma de 2.000 de euro, promiţându-i că îi va determina pe membrii completului de judecată să pronunţe o soluţie favorabilă de condamnare cu suspendare. Apoi, în ziua de 1 octombrie 2019, în jurul orelor 19, a primit de la cumpărătorul de influenţă suma de 5.000 lei, ca parte din suma de 2.000 euro pretinsă anterior (…) Pe perioada arestului la domiciliu inculpatul va respecta următoarele obligaţii: a) să se prezinte în faţa organului de urmărire penală, a judecătorului de drepturi şi libertăţi, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată ori de câte ori este chemat; b) să nu comunice cu martorii (…) sau membrii de familie ai acestora (…) Stabileşte ca autoritate pentru supravegherea executării măsurii preventive a arestului la domiciliu IPJ Argeş şi Poliţia Municipiului Piteşti prin serviciul specializat (…)”, se menţionează în decizia instanţei de judecată.
4 Comentarii
Anonim
Un articol cu avocatul Șandru Cătălin nu faceți?
Ar fi bine dacă ați pleca de la faptul că este abonatul de casă al lui Tudosoiu
Anonim
Fantastic…ma asteptam la tandemul avocatul Tirica Nicolae si Tovarășul Procuror Zarafu…exista o practica in dosare aranjate…păi pana cand ??????
Anonim
Buna seara! Aveți dovezi dvs legat de domn procuror general Zarafu. Înainte de toate as sugera înainte de toate să nu vă mai puneți anonim ci numele dvs personal pe o asemenea sursa de știri. Sunt amenitari conjugale, legat de domnii procurori generali? Și de ce ii amenințați, dvs? Aveți vreo noutate, dar mai ales dovezi concrete, legat de domnii procurori? Eu am citit asemenea știri dar nu este nimic aduse la cunoștința, și bineînțeles nu au fost justificate, probele scrise, sau alte probe legat de domnii procurori. Au fost declarate respinse, din cate am citit din mai multe surse oficiale, din anii 2020-2022. Va doresc o seara frumoasa! Va doresc multa sănătate!
miriapod
NU stiti nimic!
1. Vezi filiera politist /procuror/avocat impus de catre cei anterior mentionati, la accidente cu morti si vatamari grave. Asta in prima etapa, cu 30 % din despagubire la negru… Sume mari, plateste asiguratoru`. Era ceva cunoscut si prin instante, pana acum cativa ani, dar s-a mai redus pt ca au plecat rechinii la pensie nesimtita !
2. Infractiuni de drept comun cu clasari ciudate, cu cativa avocati anonimi, fosti grefieri la parchet, instante sau militieni (procurori)…
3. Aranjamentele pe rudenii, afinitati sau cumetrii, fara bani! Cele mai multe!
4. Aranjamente pentru diverse avantaje intre avocat/judecator, la nivel ”institutional”!
Argesul e putred mai mult de 50%.