În general, turiştii care urcă pe Transfăgărăşan caută linişte, verdeaţă şi impresii senzaţionale odată ce urcă spre Bâlea. Le poţi găsi pe toate, dar, obligatoriu, la pachet, ai parte şi de lucruri nedorite. Frumuseţea zonei Vidraru este recunoscută şi pe meleaguri străine, numai că mâna omului, de multe ori criminală, îţi lasă un gust amar când te afli pe traseul respectiv. Sus, pe baraj, prima problemă este cea a locurilor de parcare, inexistente, iar acolo unde ai putea să parchezi (varianta din stânga, spre Cumpăna) îţi rupi maşina în „craterele” de zeci de centimetri.
Barajul e plin. Şi cu deşeuri!
Barajul este plin, aproape de deversare, dar nu poţi să te bucuri, pentru că dai cu ochii de gunoaiele aruncate de semenii noştri; pelicula de deşeuri se întinde pe sute de metri pătraţi. Cum nimeni nu pare interesat să ecologizeze lacul, stai şi te întrebi dacă vom scăpa de ele odată cu deversarea apei din baraj.
Mai departe, spre Bâlea, pe lângă aglomeraţia specifică unui sfârşit de săptămână, dai obligatoriu peste mormane de gunoaie aruncate prin toate poieniţele. Şi, ca tabloul să fie întreg, nu pot lipsi din peisaj camioanele cu lemne care circulă chiar şi când sunt zilele libere pentru majoritatea oamenilor… normali. 
Nervi, scandal, bâlci!
E aglomerat şi de la Capra în sus, dar e frumos, magnific. După ce te bucuri câteva minute de privelişti senzaţionale, ajungi să îţi blestemi zilele atunci când stai în coloana de maşini mai bine de o oră şi jumătate, ca să parcurgi tunelul lung de 900 de metri care te duce direct la Bâlea. Acolo, alţi nervi, scandal pe locuri de parcare, aglomeraţie, circ, ce mai, ca la bâlci! Nu tu poliţist, nu tu jandarm, nimic! Fiecare face cum îl taie capul, iar dacă ai impresia că numai noi, românii, suntem indisciplinaţi, te înşeli. Cei mai indisciplinaţi participanţi la traficul auto pe Transfăgărăşan sunt motocicliştii, majoritatea nemţi şi polonezi. La ei acasă sunt „cuminţi”, dar la noi îşi fac de cap, nu respectă coloanele de maşini, nici la intrarea sau în tunelul de la Bâlea. Dar la noi este permis orice, atâta timp cât „organul”, indiferent de culoarea uniformei lui, nu este prezent la datorie.
În rest, aviz amatorilor de Transfăgărăşan: răbdare şi tutun!
