Muzeul Naţional de Istorie a României a semnat un parteneriat cu Agenţia de Evidenţă Prizonieri de Război/Dispăruţi în Misiune din cadrul Departamentului de Apărare a Guvernului Statelor Unite ale Americii, în vederea colaborării privind efectuarea unor activităţi de investigare arheologică pentru a determina locurile exacte din România în care se presupune că s-au prăbuşit şase aeronave militare aparţinând Armatei Americane în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Printre zonele menţionate regăsim şi judeţul Argeş!
Proiectul se derulează timp de un an (august 2018 – august 2019) implică un efort de cooperare între arheologi, istorici şi cercetători români şi americani. Echipa de specialişti a efectuat activităţi de investigare arheologică de suprafaţă în trei din cele şase puncte de interes: sat Zilişteanca, comuna Poşta Câlnău, judeţul Buzău; sat Tânganu, comuna Fundeni, judeţul Călăraşi; Giurgiu, judeţul Giurgiu. Celelalte trei puncte urmează a fi cercetate cu implicarea muzeelor din judeţele Dâmboviţa şi Argeş.