Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis două avertizări de vreme rea, valabile în perioada 18-19 iulie:
COD GALBEN
Interval de valabilitate: 18 iulie, ora 09:00 – 19 iulie, ora 22:00
Fenomene vizate: instabilitate atmosferică temporar accentuată
În intervalul menționat, în vestul, sud-vestul și centrul țării, precum și în zona de munte, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, trecător cu aspect de vijelie și, izolat, grindină. Ploile vor avea și caracter torențial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă de peste 15…25 l/mp și izolat 30…40 l/mp.
COD PORTOCALIU
Interval de valabilitate: 18 iulie, ora 09:00 – 19 iulie, ora 22:00
Fenomene vizate: cantități de apă însemnate
În Oltenia, local în Transilvania, Maramureș și la munte vor fi averse ce vor avea și caracter torențial, iar în intervale scurte de timp, dar mai ales prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 40 l/mp și pe arii restrânse, îndeosebi în nordul Olteniei, sud-vestul Transilvaniei și vestul Carpaților Meridionali, 70…90 l/mp.