Administraţia Naţională de Meteorologie a emis ieri o avertizare de instabilitate atmosferică şi ploi însemnate cantitativ care intră de azi în vigoare. Astfel, începând de astăzi, ora 9, şi până vineri, 16 august, ora 9, vor fi perioade cu intensificări ale vântului, vijelii, averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice şi grindină.
Potrivit sursei citate, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi local 20 l/mp şi izolat 40-50 l/mp. ANM precizează că astăzi disconfortul termic şi canicula vor persista. Temperatura maximă va fi de 34 grade Celsius, iar minima de 20 grade Celsius. Treptat, temperaturile scad, cu maxime de 30 grade joi şi numai 23 grade Celsius vineri, când minima va fi de 15 grade Celsius. Sâmbătă şi duminică se încălzeşte.