Aflată la primul mandat de senator, Cristina Stocheci (PSD) are venituri modeste, conform declaraţiei de avere din 27 decembrie 2016. Ea deţine un teren agricol în suprafaţă de 13.000 mp, cumpărat în 2005, la Corbii Mari şi un alt teren intravilan de 1.500 mp – o donaţie în comuna Moşoaia. Tot la Corbii Mari a moştenit o treime dintr-un teren de 3.000 mp, 1/3 dintr-un teren de 2.683 mp şi 1/3 dintr-un teren de 20.000 mp, pe numele soţului. Proaspătul senator mai deţine două apartamente în Piteşti. Unul în suprafaţă de 80 mp cumpărat în 2001 şi unul de 100 mp cumpărat în 2002. La automobile figurează un Renault, cumpărat printr-un credit în 2006. Cristina Stocheci a mai trecut în declaraţia de avere: un cont la BRD deschis în 2015 în valoare de 12.000 lei, unul la ING Bank – de 41.000 lei şi încă unul la Banca Transilvania – de 4.000 lei. D-na Strocheci are însă şi datorii de 90.000 lei la ING Bank, scadenţa fiind în anul 2021. La capitolul venituri, Cristina Stocheci a obţinut 60.795 lei în 2015 ca preşedinte director-general al CAS Argeş. Apoi a obţinut ca medic de urgenţă la Spitalul Judeţean suma de 19.656 lei în 2015 şi 8.693 la Universitatea din Piteşti. Soţul ei, inginer la Lisa Draxlmaier, a avut în 2015 venituri de 38.552 lei.
Claudiu DIŢA