Cel mai important eveniment al vieţii politice franceze recente a fost dezbaterea dintre Trump şi Clinton de alaltăieri. Nu Clinton de alaltăieri, ci dezbaterea. Deşi…
Pe cele două precedente le-am privit aşezat pe canapeaua din salonul meu unde am avantajul că, dacă mă ia somnul, nu râde nimeni de mine. Dar pentru că era ultima şi pentru că m-am săturat să n-am cu cine să comentez, am decis să merg la un bar din centrul Parisului unde suporterii democraţi americani din oraş se reuneau. Chez Georges, lângă bursă. Ca să asculte şi să bea. Sau invers. Am luat cu mine paşaportul american, de care nu m-a întrebat nimeni nimic. Şi a început dezbaterea dintre cei doi pe un imens ecran. Şi pentru prima dată în istoria SUA un candidat la preşedinţia ţării a declarat că nu va accepta rezultatele votului dacă pierde alegerile. E grav, şi actualul preşedinte Obama a fost de aceeaşi părere la un miting la Miami. Peste două zile, în Ohio, candidatul republican – care, între noi fie zis, are o faţă foarte comică – a încercat s-o dreagă. „Voi accepta un rezultat clar al alegerilor, dar voi contesta în justiţie în caz de rezultat dubios.”
Hillary Clinton se află în poziţie de forţă, cu un avans confortabil. Am reţinut în tirada sa privind felul în care Trump tratează femeile că a citat două ţări din toată lumea: China, pentru că face tot ce poate ca să reducă numărul de femei însărcinate şi România, pentru că „le forţează pe femei să aibă copii.” Nu-i puţin lucru să apărem şi noi la acest nivel politic. Ştiam de mult că putem conta pe Madame Clinton pentru a ne lăuda în faţa întregii lumi ca producători de copii.
Ea n-a făcut-o decât o dată. De ce nu ne spune cum?
Alex HOROVEANU
