Președintele PNL Argeș, deputatul Adrian Miuțescu, a declarat în cadrul unei emisiuni televizate că majoritatea de dreapta din Consiliul Local Pitești are obiective clare. Dintre acestea, construcția unui spital municipal modern este prioritară. Miuţescu spune că documentația pentru această investiție ar trebui finalizată anul viitor.
La Pitești este un Consiliu Local majoritar de dreapta. Trebuie să facem lucruri bune pentru piteșteni, nu pentru PNL, USR sau PSD. Primarul nu are cum să nu țină cont de majoritatea de dreapta; comunicarea și înțelegerea sunt necesare. Proiectele noastre au fost prinse în bugetul municipiului, așa cum și proiectele primarului sunt susținute de noi. De exemplu, vom pune umărul la realizarea unei baze sportive în zona Trivale. Președintele USR Argeș este secretar de stat în Ministerul Tineretului și Sportului și va ajuta la transferul unor terenuri. Pentru proiectele majore ale Piteștiului trebuie să existe susținere comună, fiindcă dacă fiecare trage în câte o parte, ele se blochează și nimeni nu are de câștigat.
Bugetul a trecut după ce am introdus și proiectele noastre, printre care Spitalul Municipal, pentru care am găsit și teren disponibil. Va fi în zona de descărcare din noua centură a Piteștiului, care va face parte din drumul expres Pitești – Mioveni – Brașov. Avem nevoie de un spital modern, ca să nu mai spunem că cel mai bun spital e autostrada București-Pitești. Acum oamenii evită să ajungă în spitale, de frică să nu intre cu o boală și să plece cu două, cum am pățit și eu. Și nu e normal. Pentru realizarea spitalului se pot accesa fonduri eurpene, inclusiv prin PNRR. Dar va fi și o cofinanțare din partea Consiliului Local; trebuie să găsim bani pentru sistemul medical. Anul viitor ar trebui finalizată documentația, iar în 2023 să înceapă construcția spitalului” – a declarat Adrian Miuțescu. (P)