Scriam ieri că în şcolile româneşti, deci şi în cele argeşene, ar urma să fie implementat un program de distribuire a fructelor pentru elevi. Nu zicem că e rău, dar oare de ce e nevoie să le fie date banane elevilor noştri, când avem şi noi fructe destule? Guvernanţii par să fi lăsat baltă programul „Mere în şcoli” care a funcţionat o vreme, iar acum merg pe filiera bananelor. Cine ştie a cui e afacerea cu pricina! Şi când te gândeşti că Argeşul este unul dintre cele mai importante bazine pomicole din ţară, iar la doi paşi de Piteşti este Institutul Pomicol de la Mărăcineni care ar fi putut asigura mere pentru toţi copiii din judeţ! Şi nu numai!

Bananele-s bune, da’ merele ce au?

Nu ştim cine face strategia guvernamentală în materie de educaţie, dar ştim că nu face deloc ce trebuie. Banane le trebuie copiilor noştri? Este adevărat că aceste fructe exotice au anumite calităţi (conţinut ridicat de triptofan, precursor al serotoninei, bun pentru starea de spirit, şi zinc), dar merele ce au? Nu degeaba se spune: „Un măr pe zi ţine doctorul departe!” Desigur, ideală ar fi o masă caldă pe zi pentru elevi, dar cantinele s-au închis, iar unele after-school-uri merg pe aşa-zisul „catering”. În Piteşti, la Colegiul „Dimitrie Dima” va fi implementat în acest an un proiect pilot cu o masă caldă pe zi, dar în judeţ sunt, totuşi, sute de unităţi! Cu o şcoală nu se face primăvară! În plus, se aude că elevii ar urma să primească şi câte un borcan cu miere. Va fi şi aceea tot de import?

Cu „Laptele şi cornul”, mai mare deranjul

De ani buni, în România funcţionează un program numit „Laptele şi cornul”. Miza: reducerea abandonului şcolar (copiii din familiile cu probleme ar avea ocazia unei mese la şcoală). În timp, însă, programul s-a devalorizat total. Coşurile de gunoi sunt pline cu produsele din program, iar cu cutiile de lapte se joacă fotbal. Cornul este, de fapt, o bucată de pâine seacă. Preţurile de achiziţie sunt de mizerie: 0,30 lei pentru un corn (care poate fi înlocuit şi cu un pachet de biscuiţi), adică mai puţin decât covrigii pe care îi cumpăr cu 0,50 lei bucata de la o cucoană aproape de redacţie, atunci când sunt în mare grabă şi stomacul îşi cere drepturile. De asemenea, când preţul unui iaurt e de circa 1 leu, 1 leu şi ceva, preţul de achiziţie pentru lactatele din programul pentru elevi este de circa 0,65 lei per produs. Evident, firmele care participă la licitaţie sunt mai interesate să facă profit livrând produse slabe calitativ decât să asigure produse superioare nutritiv pentru elevi.

Miză de milioane

Consiliul Judeţean Argeş a făcut procedura de achiziţie pentru produsele de panificaţie şi lactate din şcoli, în cadrul Programului pentru şcoli al României în perioada 2017-2023. Astfel că SC Matra SRL va furniza peste 6 milioane de produse lactate, valoarea maximă a contractului fiind de 4,3 milioane lei fără TVA. Praparatele de panificaţie vor fi produse de Asocierea SC Agrosemcu SRL şi SC Lido Gîrbea SRL, iar valoarea contractului este de 1,78 milioane lei fără TVA. Beneficiarii acestor produse sunt 58.385 de elevi din judeţul Argeş din învăţământul primar şi gimnazial de stat şi privat, precum şi preşcolari de la grădiniţele de stat şi private cu program normal de 4 ore.

Mizilic pentru copii

„Educaţia este o prioritate!”, afirmă la unison guvernele care se schimbă şi se tot schimbă. Aiurea! De fapt, afacerile din educaţie sunt o prioritate, căci, de fapt, grija pentru copii şi, implicit pentru viitor se vede în banii investiţi de stat în pregătirea tinerilor. Or, suma este derizorie: exact 11 lei şi 15 bani! Atât investeşte statul român în educaţia unui elev! Teoretic, suma este de 355 lei, dar 97% înseamnă plata salariilor. România este codaşa Europei în ceea ce priveşte sumele investite în educaţie. Deşi mai-marii din învăţământ se laudă în 2018 cu cel mai mare buget din ultimii 27 de ani, în realitate el nu sare de 3% din PIB. Asta în timp ce media europeană se apropie de cinci procente.

O opinie de bun-simţ…

Aflând despre intenţia de a le livra copiilor fructe exotice, fidela noastră cititoare şi colaboratoare din Italia, dna Delia Dumitrică, a scris pe site-ul ziarului nostru (www.ziarulargesul.ro): „Au început să se cultive bananele în România? Nooooo! Atunci hai să dăm năvală să le importăm, domn’e! Păi de ce să folosim fructe autohtone, sănătoase şi mult mai ieftine? Mai bine le lăsăm să se ducă uşor, uşor pe Apa Sâmbetei. E mai uşor şi mai bănos pentru importatori, mai ales pentru aceia la care unii dintre aleşii noştri au rămas datori din campania trecută sau pentru aceia faţă de care se îndatorează pentru campania viitoare. Dar am putea să fim mai direcţi în a înţelege câte ceva; de exemplu, hai să vedem lanţul ăsta al slăbiciunilor, măcar în Argeş, adică importator-intermediar-intermediar-intermediar etc. Cu această ocazie, putem să facem şi un cost estimativ (destul de apropiat de adevăr) al unei banane care ajunge la un elev, faţă de cel al unui măr produs în România (ca să nu mai spunem că în judeţul Argeş sunt foarte mulţi producători de mere – n.r. – care uneori se uită cum le putrezesc produsele, căci nu sunt nici centre de depozitare, nici nu au cui să le dea!). Cu siguranţă, vom constata că bananele costă cel puţin de două ori mai mult decât merele. Deci noi preferăm să cheltuim mai mult şi mai prost…”. Mai bine de atât, nici noi nu puteam să tragem o concluzie!

Distribuie pe Facebook

Claudiu Diţa

See Full Bio