E destul de limpede că administraţia locală nu e „surdă” la sesizările oamenilor şi ia măsuri când sunt identificate zone cu probleme pe domeniul public. Mai greu e cu spaţiile private deţinute de persoane fizice (dar şi de mari companii), legile fiind destul de permisive, de blânde sau cum doriţi să le spuneţi. Sancţiunile pentru spaţii neîngrijite se aplică doar în cazuri excepţionale.
Prin urmare, e o utopie să visezi la un oraş curat în timp ce te deplasezi pe bulevard, având de-o parte a drumului (uneori chiar pe ambele părţi) o adevărată junglă. Asta am văzut ieri pe bulevardul Republicii, în zona Gării Piteşti.
La o aruncătură de băţ de „gara europeană”, o imagine specifică ţărilor de lumea a treia ni se dezvăluie în zona cu pricina. Bălării cât casa, printre care au fost aruncate tone de deşeuri, sar în ochii trecătorilor care ne mărturisesc că nu le vine să creadă câtă nepăsare poate să existe.
Ce am mai descoperit noi? Câteva clădiri dezafectate, cu însemne religioase abstracte care ne sugerează să ocolim pe cât posibil zona după lăsarea întunericului. Dacă respectivul teren aparţine Companiei Naţionale de Căi Ferate, întrebăm doar, au de gând să facă ceva cu el?