În câteva zile va intra în vigoare ordonanţa de urgenţă care le va permite primăriilor din Argeş să introducă sistemul „plăteşte pentru cât arunci” în vederea stimulării colectării separate a deşeurilor de la populaţie. Practic, cetăţenii care au grijă să separe gunoiul vor plăti o factură mai mică la salubritate. Un astfel de sistem a fost implementat deja în Argeş la câteva primării de către Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Servsal condusă de Gabriel Moiceanu. Aplicarea acestui instrument se realizează în baza următoarelor criterii: cantitatea de deşeuri generată; tipuri de deşeuri generate; volumul recipientului; frecvenţa de preluare a deşeurilor. Potrivit actului normativ, care va intra în vigoare la zece zile de la publicarea sa în Monitorul Oficial, producătorii de deşeuri şi administraţiile publice locale au obligaţia să atingă, până la 31 decembrie 2020, nivelul de pregătire pentru reutilizare, reciclare a hârtiei, metal, plastic şi sticlă ce provin din deşeurile menajere de minimum 50% din masa totală.
Claudiu DIŢA