Ajutorul din OUG nr. 92/2020 pentru angajarea unor categorii de șomeri mai poate fi accesat doar la angajările care se fac până la final de lună. Banii de la stat se acordă însă pentru 12 luni.
Pentru angajarea șomerilor în vârstă de peste 50 de ani care au fost concediați în timpul stării de urgență sau în timpul stării de alertă (fiindcă li s-au desființat locurile de muncă), pentru tinerii șomeri între 16 și 29 de ani și pentru cetățenii români care au fost concediați în străinătate și s-au întors în ţară, dar care trebuie să se încadreze la una dintre cele două categorii de vârstă amintite, Guvernul a decis acordarea unui ajutor financiar angajatorilor – 50% din salariul brut, maximum 2.500 lei, pentru fiecare astfel de șomer angajat, timp de 12 luni.
Angajările trebuie să se facă însă în perioada iunie – decembrie 2020, ceea ce înseamnă că sunt eligibili să ceară banii de la stat toți angajatorii care angajează până în ultimele zile ale anului,inclusiv.
O condiție esențială este păstrarea acestor angajați cel puțin doi ani.