- Şi complicele va ajunge în faţa instanţei
Judiciariştii Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Piteşti au finalizat cercetările într-un dosar de tâlhărie calificată şi favorizarea infractorului, ocazie cu care l-au identificat pe Robert Valentin Sanda, de 28 de ani, din Bascov, bănuit că, în luna mai, a intrat într-o sală de jocuri din Piteşti de unde a sustras un plic cu 200 lei. Anchetatorii au făcut trei percheziţii la suspect, precum şi acasă la Adrian Alin Cozma, de 22 de ani, din Rucăr, unde au descoperit haine şi un spray iritant-lacrimogen, care ar fi fost folosite la comiterea jafului. Potrivit poliţiei, Adrian Alin Cozma l-a favorizat pe Robert Valentin Sanda la comiterea faptei, în sensul că a acceptat să-i ascundă hainele cu care acesta era îmbrăcat în ziua tâlhăriei. De asemenea, asupra lui Cozma a fost găsit un contract de vânzare-cumpărare a unui autoturism de care Sanda s-a folosit la comiterea faptei. Din verificări a rezultat că, în realitate, tranzacţia nu a avut loc, iar întocmirea contractului de vânzare-cumpărare a maşinii a avut drept scop tergiversarea cercetărilor şi trimiterea poliţiştilor pe o pistă falsă.
Vă reamintim că, la ora 7 a zilei de 21 mai, la cazinoul „Atu”, amenajat la parterul unui bloc aflat vizavi de Teatrul „Al. Davila”, a avut loc un jaf. O salariată se apucase de curăţenie şi, contrar normelor, lăsase deschisă uşa din spate, folosită îndeosebi de clienţii fumători. Femeia s-a pomenit cu un tânăr în spatele ei, care a prins-o de păr şi i-a cerut banii. Tânăra i-a răspuns că toate încasările fuseseră trimise la bancă şi a acţionat butonul de panică. Atunci atacatorul i-a pulverizat spray cu piper în faţă, a luat un plic cu 200 lei de pe tejghea şi s-a făcut nevăzut. Agenţii firmei de pază cu care cazinoul are contract au apărut în trei minute, timp suficient însă pentru ca tâlharul să dispară. Intuind că scena a fost înregistrată pe camerele video, cel în cauză s-a înţeles cu colegul său de muncă, cei doi fiind angajaţi la o firmă din Ştefăneşti, să-i ascundă hainele la locuinţa acestuia din urmă de la Rucăr şi să facă şmecheria cu vânzarea maşinii. Robert Valentin Sanda a fost arestat preventiv pentru tâlhărie calificată, iar Adrian Alin Cozma a fost pus sub control judiciar 60 de zile pentru infracţiunea de favorizarea infractorului.
Val. NICOLAU