
Întâlnire de lucru inițiată de conducerea Consiliului Județean Argeș
La inițiativa președintelui Consiliului Județean Argeș, Ion Mînzînă, a avut loc astăzi o întâlnire de lucru la care au fost invitați parlamentarii de Argeș, prefectul județului și primarii municipiilor și orașelor din județ.
Scopul întâlnirii a fost de a consolida colaborarea instituțională pentru continuarea și susținerea proiectelor strategice de investiții din Argeș.
Proiecte esențiale pentru dezvoltarea județului
Discuțiile s-au concentrat pe proiectele considerate prioritare pentru dezvoltarea Argeșului, în special în domeniile infrastructurii rutiere, sistemului sanitar și bazei sportive.
Printre acestea se numără:
- Construirea noului stadion „Nicolae Dobrin” din Pitești
- Execuția pragului de fund și lucrări de stabilizare a malurilor la podul de pe DJ 703B, comuna Căteasca
- Consolidarea și reabilitarea Spitalului Județean de Urgență Pitești
- Consolidarea Corpului C3 al Centrului de Diagnostic și Tratament Pitești
- Reabilitarea Spitalului de Boli Cronice și Geriatrie „Constantin Bălăceanu Stolnici” din Ștefănești
- Modernizarea DJ 703G Șuici – Ianculești – limită județ Vâlcea (2,92 km)
- Modernizarea DJ 703H Sălătrucu – Vâlcea (3,34 km)
- Construirea variantei de ocolire a municipiului Curtea de Argeș
- Reabilitarea DN 73C Câmpulung – Curtea de Argeș (37 km)
- Construirea Drumului Expres A1 – Pitești – Mioveni
La discuții au participat reprezentanți ai principalelor instituții publice și politice din județ:
- Ion Mînzînă, președintele Consiliului Județean Argeș
- Ioana Făcăleață, prefectul județului Argeș
- Simona Bucura-Oprescu, deputat
- Ovidiu Puiu, senator
- Remus-Gabriel Mihalcea, deputat
- Cătălin-Viorel Mîndroc, deputat
- Dorin Popa, deputat
- Adrian Dumitru Bughiu, vicepreședinte CJ Argeș
- Cristian Puiu, administrator public al județului
- Constantin Panțurescu, primarul municipiului Curtea de Argeș
- Gheorghiță Boțârcă, primarul orașului Topoloveni
- Aurel Costache, primarul orașului Mioveni
- Ionela Mocanu, viceprimarul orașului Ștefănești
- Ramona Simon, secretarul municipiului Câmpulung
Toți participanții și-au exprimat angajamentul ferm de a colabora pentru sprijinirea acestor proiecte și pentru atragerea de fonduri necesare dezvoltării județului.
Reprezentanții administrației județene, ai Instituției Prefectului și ai administrațiilor locale au subliniat importanța unui front comun în promovarea și susținerea investițiilor esențiale pentru Argeș.



































