„Odată cu trecerea timpului, se dovedește că pentru noi este prea târziu să mai sperăm la zile mai bune în viitorul apropiat, pentru că autoritățile au pierdut lupta cu acest virus, pentru că deciziile luate au fost lipsite de consistență, arbitrarul fiind elementul dominant atât în implementarea măsurilor, cât și în strategia de comunicare”, declară Vasile Mihăilescu.
Fostul consilier județean mai spune: „Nimeni, sănătos la cap, nu poate contesta existența unui virus și nici nu se pot minimiza efectele devastatoare atât din punct de vedere al sănătății, cât și în ce privește dezastrul economic pe care l-a adus pandemia. Însă nu pot să nu observ că revenirea cu obstinație, a președintelui Johannis și a autorităților, la declarații potrivit cărora acum traversăm cea mai mare criză, nu face decât să pară că există interesul ca să fie păstrată o panică generalizată. Scopul? Menținerea acestei isterii va face mult mai ușor jocul celor care pregătesc „aranjarea” alegerilor local, prin menținerea stării de alertă și a restricțiilor.
Revin și spun, încă o dată, nu se poate pune la îndoială existența acestui virus, însă nu putem închide economia, pentru că dacă nu ne va ucide virusul, o va face foamea! Bâjbâiala autorităților trebuie să înceteze și să fie găsite programe solide care să mențină în funcțiune economia. În ce privește protecția individuală împotriva acestui coronavirus, ar trebui să se bazeze mai mult pe responsabilitatea tuturor, decât pe măsuri luate pe picior. Tu, Orban, nu poți să stai să golești sticle de whisky, să fumezi și să nu porți mască în sediul Guvernului și apoi să vii să ceri românilor să respecte măsurile, că altfel vor fi amendați. Indiferent ce funcție ei, trebuie să respecți legile și să fii exemplu pentru a putea cere altora să te urmeze. Ce-ar zice Brătienii dacă ar vedea cine conduce țara în vreme de criză?”, a mai spus Vasile Mihăilescu.
Un Comentariu
Nenea Orban
Acuma na, ce sa zic. Sarbatorea și omul ziua lui. Cu ceva lichide. Ce sa le pese lor de economie? Ca nu de acolo le ies lor banii. Banii curg acum din afacerea Covid. Deci le convine de minune sa tina poporul cu prosteala. Și sa curgă berea, nene Orbane!