Festivalul-concurs naţional „Speranţe argeşene” a lăsat încă un autograf în cartea viitoarelor vedete de muzică uşoară şi muzică cultă. Preţ de câteva ceasuri bune, vlăstarele judeţului au strălucit pe scena amenajată în sala de spectacole „Vasile Veselovski” a Şcolii Populare de Arte şi Meserii Piteşti. Publicul numeros a fost pe măsura evenimentului, aşa încât a plouat cu zâmbete şi aplauze. Cei mai talentaţi solişti, cu zecile la număr, au primit diplome şi premii în bani cu două şi trei zerouri. În ceea ce urmează vă prezentăm ocupanţii locului I.
La instrumente muzicale, Victor Ştefan Toader a luat marele premiu (percuţie). La aceeaşi secţiune, locul I a fost adjudecat de: Adina Deaconeasa (percuţie şi saxofon), Georgiana Ştefănescu (vioară), Eduard Simion (orgă), Adina Florentina Deaconeasa (orgă) şi Florina Alina Dobre (orgă). Pe claviatura pianului premiul I a… sunat în acord cu: Mihai Alexandru Clipici, Cristian Ştefan Spătaru, Mara Ioana Dumitrescu, Anita Balici, Andrei Caplan, Vlad Robert Petec şi Ilie Daniel Mocioc. Pe strune de chitară au fost puse două premii I (Larisa Nicoleta Boncea şi Cosmin Marian).
La secţiunea canto muzică uşoară, premianţii ediţiei (locul I) au fost: Ana Maria Petrov (Şcoala Populară de Arte şi Meserii Piteşti), Ştefan Deaconu (Palatul Copiilor Piteşti), Ana Maria Brebu (Casa Sindicatelor Piteşti), Andra Oproiu şi Ştefan Badea (Casa de Cultură „Tudor Muşatescu” Câmpulung).
Numeroase „Speranţe argeşene” cresc frumos şi la Câmpulung, respectiv la Liceul de Arte şi la Şcoala de Muzică, lucru apreciat şi de juriul festivalului. Cu premiul I s-au întors acasă: Raluca Georgiana Oprea (flaut), Sofia Butaru Lăutaru şi Andra Ioana Lăzăroiu (vioară), Ryoma Nishio (chitară clasică), Eric Florin Sandu şi Andrei Alexandru Ion (pian).
De reţinut şi că a VIII-a ediţie a „Speranţelor argeşene” a fost organizată de Consiliul Judeţean Argeş, prin Şcoala Populară de Arte şi Meserii Piteşti.
Mirela NEAGOE