Un an. Atât s-a scurs de când Ion Mânzână a preluat conducerea Consiliului Judeţean Argeş. Cu bune şi rele, cu plusuri şi minusuri, cu realizări şi idei încă în stadiul de proiect. Despre toate a vorbit liderul social-democrat, tranşant şi cu sinceritate, la emisiunea „Subiect de presă” difuzată vineri de „Antena 3” Piteşti. Supus tirului de întrebări pregătite de moderatoarea Cristina Munteanu şi directorul cotidianului nostru, Mihai Golescu, preşedintele a făcut un adevărat bilanţ pe care l-a prezentat argeşenilor în slujba cărora şi-a pus experienţa politică şi capacitatea organizatorică.
Spitalele sunt vechi
Opinia publică se află încă sub emoţia provocată de accidentul de la spitalul din Ploieşti, dar şi de alte evenimente tragice asemănătoare. Instalaţiile de oxigen sunt suprasolicitate în secţiile ATI şi oricând ceva similar se poate petrece oriunde. Cum viaţa oamenilor este cea mai importantă, Mihai Golescu a deschis discuţia, direct, într-o chestiune atât de arzătoare – situaţia din unităţile spitaliceşti ale Argeşului: „Controlaţi spitalele noastre? Trimiteţi echipe pe teren? Îmi garantaţi că dacă ajung la spital nu mi se poate întâmpla ceea ce li s-a întâmplat altora din ţară?” Deşi luat prin surprindere, Ion Mânzână a afirmat fără ocolişuri: „Haideţi să recunoaştem cu toţii, spitalele noastre sunt vechi! Cei care s-au născut acum 30 de ani vin să ne spună nouă cum era cu comunismul; să o lase mai moale că habar nu au ce vorbesc. Nu vreau să folosesc o sintagmă lansată de cineva, că nu vom reuşi noi să zugrăvim ce s-a construit atunci…”
Arafat ne-a luat un aparat!
Totuşi, ce e de făcut pentru prevenirea tragediilor? Consiliul Judeţean Argeş are în subordine şase spitale-Covid. În faţa telespectatorilor, invitatul a prezentat situaţia la zi: „Pe scurt, instalaţiile de oxigen din spitale sunt suprasolicitate. Presiunea la care este supusă astăzi o astfel de instalaţie a fost altfel calculată pentru realitatea din urmă cu zeci de ani! În condiţiile în care concentraţia oxigenului necesară azi e alta decât în trecut. Situaţia este complicată, cu toate investiţiile făcute de Consiliul Judeţean”. Ion Mânzână a dezvăluit o întâmplare: „Anul trecut, în timpul verii, aveam un dispozitiv, un stocator primit prin ISU de la domnul doctor Raed Arafat; apoi dânsul a venit şi l-a luat înapoi, deşi Consiliul Judeţean făcuse o investiţie de vreo 400 milioane lei pentru a-l pune pe poziţii şi pentru a fi util bolnavilor de la Spitalul Judeţean. Recunosc că de atunci nu am mai făcut diligenţele necesare din poziţia de preşedinte al CJ Argeş, pentru a veni cu o nouă instalaţie de oxigen. Nu am înţeles niciodată de ce l-a luat înapoi domnul Arafat! Dar amintiţi-vă şi de faptul că preşedintele şi prim-ministrul ne anunţau că vaccinarea este un mare succes şi, mai mult, că am învins pandemia! Am crezut că lucrurile s-au liniştit”.
Să ne rugăm lui Dumnezeu!
„Discut permanent cu forţele implicate, le-am spus: un eveniment de acest fel poate să apară oricând şi oriunde! Am avut şi noi destule probleme, slavă Domnului, nu majore, au fost destul nopţi nedormite din cauza lipsei de oxigen, dar ne-a ajutat Dumnezeu şi nu s-a întâmplat nicio tragedie. S-au făcut eforturi financiare mari în ultima vreme, vreo 200 de miliarde lei vechi şi apreciez că toţi consilierii judeţeni, indiferent de partidul din care fac parte, au fost de acord, vom mai face rectificări până la sfârşitul anului; suntem în plin proces de reabilitare a Spitalului Judeţean, clădirea cea nouă este investiţia totală a Consiliului Judeţean. Revin la întrebarea domnului director Mihai Golescu, dacă se fac sau nu controale. Trimitem echipe în fiecare zi, nu doar noi, ci şi alte instituţii, dar cu cât trimitem, cu atât ajung la concluzia că astăzi lucrurile par în ordine, iar mâine se poate întâmpla orice! Facem constatări, încercăm să vedem ce este, cum este în spitale cu aceste instalaţii, folosim întreaga capacitate, verificăm totul în fiecare zi, dar nimeni nu ştie ce se va întâmpla mâine! Ne rugăm lui Dumnezeu!” Rugăciunea către divinitate pare… cea mai sigură metodă de prevenire a unor tragedii. A subliniat Cristina Munteanu: „Deci, ne rugăm…” A repetat liderul CJ Argeş: „Da, ne rugăm să nu avem evenimente! Facem ce este omeneşte posibil, dar sperăm şi în ajutorul divin”.
Investiţii la spitale
Pentru conducerea Consiliului Judeţean, prioritare sunt în această perioadă spitalele din judeţ. Nouă spitale care consumă enorm în condiţiile în care cresc preţurile la energie şi gaze. Ion Mânzână a descris pe scurt situaţia din teren: „Spitalele sunt bugetate de noi; costurile cu energia electrică şi gaze sunt suportate de Consiliul Judeţean. Şi ţineţi cont că bugetul nostru este diminuat faţă de 2020; faţă de 2019 nici nu mai vorbesc! Încercăm tot ce se poate prin reducerea cheltuielilor de funcţionare la nivelul tuturor instituiţiilor subordonate Consiliului Judeţean. Am redus deja cu 7%! Dar principalul obiectiv îl reprezintă spitalele! Cadrele medicale merită tot respectul nostru, dar trebuie şi investiţiile să fie pe măsura luptei pe care o au de dus cu Covid! Iar noi facem în continuare investiţii la Spitalul Valea Iaşului, la Leordeni, la Vedea! Achiziţionăm aparate de oxigen, stocator, tot ce e nevoie şi tot ce ne stă în putere să facem la nivel de judeţ. Trebuie să ne adaptăm fiindcă, iată, guvernul nu a făcut nimic pentru a fi pregătiţi în vederea valului patru al pandemiei înainte de a veni peste noi nenorocirea!” Fără a fi un adept entuziast al alianţei preconizate dintre PSD şi PNL în vederea formării guvernului, social-democratul a aruncat o săgeată politică: „Domn’e, eu aş fi zis: lăsaţi-i să vadă lumea, populaţia, cu cine are de-a face! Dar ar însemna să fiu cinic”.
Să salvăm ce se mai poate
Dincolo de poziţia de şef al CJ Argeş, Ion Mânzână este şi politician. Cu vechime şi cu bogată experienţă, inclusiv de parlamentar. Explică pe scurt de ce PSD intră la guvernare: „Să mai salvăm ce mai poate fi salvat! Să vină la Sănătate un ministru resposabil, să ne ajute guvernul, să aloce bani pentru spitale în primul rând. Pentru că până acum am văzut doar incompetenţă. Spre exemplu, în Argeş noi nu mai avem nevoie de spitale noi, ci de modernizarea celor existente. Am făcut proiecte, dar degeaba…” Liderul social-democrat speră să vină o perioadă mai bună pentru ţară. „Nu numai Covid avem în spitale! Ci şi alte boli. Ce facem cu bolnavii cronici? Nu putem face discriminări!”, a spus Cristina Munteanu. Ion Mânzână a enumerat investiţiile făcute la nivelul unităţilor spitaliceşti, dar şi proiectele care urmează a fi concretizate: „Voinţă avem, dar, din păcate, ca şi croitorul, lucrez cu materialul pe care îl am; dacă am doar pentru pantaloni scurţi, nu am de unde să fac lungi! La Spitalul Vedea, spre exemplu, era proiectat totul pentru o nouă clădire. Din ce în ce mai mult zona psihiatrică este solicitată. Dar nu sunt bani pentru tot ce vrem să facem! Să gândim în ansamblu: avem cheltuieli şi în zona protecţiei sociale. Avem nevoie de bani pentru cofinanţările proiectelor europene. Vom fi nevoiţi să facem credite odată cu creşterea preţurilor. Facem tot ce putem şi echilibrăm bugetul prin reducerea cheltuielilor acolo unde se poate!” Revenind în sfera politică, tocmai în ideea strângerii cât mai multor bani la bugetul ţării, liderul social-democrat a declarat tranşant că este adeptul cotei progresive de impozit pe salariu.
Cultura consumă mulţi bani!
În lumea culturală din judeţ este agitaţie de câtva timp. Se vorbeşte de reduceri de personal, iar cei care activează în domeniu sunt îngrijoraţi. Mihai Golescu a atins subiectul, iar invitatul a ţinut să facă lumină: „Sunt multe lucruri care ţin de zvonistică, nu de informaţii din surse autorizate”. Totuşi, ca o primă măsură, din raţionamente de austeritate, a fost desfiiinţat Centrul Cultural Judeţean, unde activa şi formaţia „Doina Argeşului”. Ion Mânzână explică: „Aveţi cumva un tablou al realizărilor deosebite şi ale cheltuielilor acestei instituţii? „Doina Argeşului” poate rămâne o emblemă pentru judeţul nostru şi dacă nu vor mai fi anumite figuri pe-acolo! Vor fi nişte comisii specializate pentru a profesionaliza actul cultural, instituţii care au venituri proprii 0,02% din sumele alocate; astea sunt… sinecuri. Nici pe vremurile cele mai frumoase ale lumii nu se întâmpla aşa ceva. Trebuie să găsim o altă formulă de reorganizare, de stimulare a culturii, iertaţi-mă că vă spun, dar cultura nu a inventat-o judeţul Argeş! La banii pe care îi cheltuim pe zona culturală, calculul economic făcut ne spune ceva! Cine se aliniează la politica de austeritate pe care o ducem merge mai departe, cine nu… asta e! Austeritate! Şi în aparatul administrativ reevaluăm personalul pentru eficientizarea muncii”.
Un Comentariu
Gică
Măgăria făcută de OMV cu rafinăria și ARPECHIM,mândria argeșenilor odinioară,sursă de venituri de neegalat în Argeș,are efecte asupra bugetului județean.Reacția argeșenilor nu a fost pe măsura răului provocat de hrăpăreții austrieci,fugăriți doar de olteni ,după ce sosiseră prin 1718.După 30 de ani au plecat că nu au putut lua cât sperau.Are mare dreptate experimentatul politician când afirmă că am fost slabi! Cu un slugoi ca Horia Neamțu,omul OMV pe șleau,fără rușine,catapultat de austrieci cu mânuțele lui Petrov la SIE,dar și cu mânuțele KWJ- ului prin 2015- 2016,( vedem că austriecii nu pun mâna,stau la adăpost și scot la înaintare marionetele) argeșenii nu au avut spațiul de manevră.Reproșez CJ Argeș starea mizerabilă a DJ,incomparabil mai slabă decât a vecinilor vâlceni!! Argumente nu sunt necesare,este vizibil cu ochiul liber!! Fostul președinte Nicolescu are o foarte mare parte de vină aici,la drumurile județene! Dacă la VL s- a putut,de ce la AG nu?? Din cauza celor care au condus județul,clar și vizibil! Aici este de învățat de la vâlceni,multe sunt de făcut! Cred că politicienii noștri onești,demni,( că nu toți sunt ticăloși) se pot uni să devină majoritari,să aibă capacitatea de primenire.