În lung şi-n lat, Piteştiul este împânzit de săli de jocuri de noroc, de zici că Las Vegas-ul a făcut pui pe meleagurile noastre. Mai mari, mai mici, dar mereu cu geamurile acoperite de reclame strălucitoare, sălile de jocuri de noroc sunt ca o boală pentru mulţi. Dar nu mă aşteptam la o aşa imagine…
În numele Domnului…
Mă aflam zilele trecute la un magazin şi, pentru că vânzătoarele făcuseră casa, nu mai aveau să-mi schimbe o bancnotă cu o valoare mai mare cu care voiam să cumpăr ceva. Mi s-a sugerat să merg peste drum, la o sală de jocuri, pentru că „sigur au acolo să vă schimbe”. Zis şi făcut! Pentru prima dată în viaţa mea, am deschis uşa unui astfel de stabiliment şi, mai să mă împiedic trecând de la lumina puternică a soarelui la semiobscuritatea care domnea în încăpere, am reuşit să obţin bancnotele dorite. Privind însă spre aparatele la care stăteau ciorchine în special tineri, am avut un şoc: la câteva dintre acestea erau chiar aurolacii care îşi fac veacul pe la blocul „Fortuna”! Şi nu oricum, ci cu „tufle” de bani în mâini, lovind unul mai abitir decât altul în tastele promiţătoare de câştig financiar. De unde or fi având aceştia bani? De unde au bani şi ceilalţi tineri care îşi petrec ore bune din viaţă sperând ca aparatele să le dea pe tavă câştigul mult visat? Am ieşit din sala cu pricina buimac, iar la colţul magazinului alimentar unde voiam să intru am dat peste un alt aurolac care îşi întindea mâna spre mine, cerându-mi ajutorul în numele Domnului. Când am ieşit din magazin, am vrut să îi dau un corn să mănânce. „Lăsaţi, duceţi-l la copii, că poate au nevoie!”, mi-a spus aurolacul, lăsându-mă fără replică…
