De azi, accesul cetățenilor în incinta Primăriei Pitești a fost condiționat de folosirea, în prealabil, a dispenserului cu dezinfectant pentru mâini, amplasat la intrarea D, în interior, recomandarea fiind a se evita deplasarea la Centrul de informații pentru cetățeni, atunci când există opțiunea folosirii serviciilor on-line sau telefonice. Piteștenii pot trimite solicitări sau sesizări, fie la adresa de e-mail primaria@primariapitesti.ro, fie telefonic, în cadrul biroului CIC existând telefonul cetățeanului, 0248.984.
De asemenea, programul cu publicul al compartimentelor și direcțiilor din cadrul Primăriei se va modifica în această lună, fiind redus doar la situațiile urgente, care nu pot fi rezolvate prin alte mijloace de comunicare (on-line sau telefonic). Programul de audiențe a fost suspendat până la 31 martie, situațiile speciale urmând a fi soluționate conform legislației în vigoare.
În scopul evitării aglomerării la ghișee, Direcția pentru Evidența Persoanelor a municipiului Pitești permite accesul publicului numai în spațiile special rezervate, reamintindu-le cetățenilor faptul că informațiile necesare obținerii actelor eliberate pot fi accesate on-line pe site-ul www.primariapitesti.ro și pe site-ul www.e-ep.ro.