Iată, au venit americanii! Ei și! Păi, bunicii noștri i-au așteptat imediat după al Doilea Război Mondial, după ce Chruchill ne lăsase în sfera de influență a Rusiei sovietice. Cu această credință au opus rezistență comunizării și sovietizării țării, au suferit cumplit. Cu această așteptare la orizont unii dintre ei s-au refugiat în munți, s-au făcut partizani, au îndurat foametea și geruri cumplite. Dar amerianii n-au venit…
Au venit, trebuie să recunoaștem, la timp. Măcar acum! Când la granița noastră pare inevitabil războiul. Ba nu! – se gândește și răzgândește liderul de la Kremlin. Și uite așa ne fierbe în suc propriu. Și pe noi, românii, și pe cei din UE și SUA, întreaga lume. De aici încolo, fiecare răspunde situației cum crede, cum se pricepe, cu diplomație ori cu umflarea mușchilor. Cei care-i au, desigur.
Dar nu cred că lacrimile celor speriați că la granița lor bubuie tunurile vor rezolva problema. Nu! Un înțelept spune că, dacă ar fi fost mai mult dialog în lume, ar fi fost mai puține războaie. Cel puțin americanii, lumea occidentală își pun speranța în „masa negocierilor”, în sancțiunile economice dure prin care să-l convingă pe dl Putin că nu poți apela la argumentele istoriei de la o anumită dată, la „linia roșie” de atunci.
Dar, la urma urmei, ce-mi bag eu nasul în această nanie în care Putin se plânge că a fost ciopârțit imperiul rus, Obama plânge pe umărul mamelor ai căror soldați i-a trimis în Irak, în Africa de Nord, în Afganistan să mențină pacea și să instaureze democrația. Cel puțin așa o face senatorul și apoi președintele SUA, într-o carte de peste 800 de pagini, intitulată „Țara făgăduinței”, tipărită la noi, în 2020, de Editura „Litera”. Sigur că, în caz de război, cei o mie de strykeri, care tocmai au sosit la baza de la Kogălniceanu, vor fi probabil primii care vor intra în luptă, ca să apere și România. Vor fi răniți, unii poate vor muri, iar mamele îi vor plânge. Cum au plâns și cum vor plânge și mamele românce pe fiii lor, cum vor plânge și mamele din Rusia pe cei ce vor pieri în iureșul confruntării armate. Dar cine ne obligă să ajungem aici? Aflăm răspunsul de la un celebru scriitor preocupat de soarta țării sale, autor al cărții „Enciclopedia sufletului rus”, publicată la Pitești, în 2002, în Editura „Paralela 45”.
Însă, înainte de asta, să vedem ce vrea să ne spună, într-o carte, cu un titlu terifiant – „Din Rusia, cu sânge” – jurnalista și scriitoarea Heidi Blake. E o „bijuterie a jurnalismului de investigație”, unde este prezentată „o crimă sponsorizată de către stat, desfășurată la scară industrială”, cum scrie pe coperta cărții Chris Phillips, fost șef al Biroului Național de Securitate și Antiterorism al guvernului britanic. Autoarea, asociindu-se cu o echipă temerară de jurnaliști, pornește curajos să dezlege misterul morții unui magnat imobiliar multimilionar care căzuse de la etajul al patrulea al unei case din Londra. Cu puțină vreme înainte, în circumstanțe tot așa de bizare, sfârșise și oligarhul rus Boris Berezovski.
Cartea, mărturisesc, este fascinantă de citit, fiindcă ne face să înțelegem mai bine ce se întâmplă acum. Dar, mai ales, fiindcă vine să prezinte aproape la zi „programul de asasinate brutale ale Kremlinului și războiul secret dus de Vladimir Putin împotriva Vestului”, cum, de altfel, se și subintitulează thrillerul desemnat ca finalist la Premiul Pulitzer, în 2018. Sau, dacă vreți, o poveste cât se poate de reală, cu personaje la fel de reale, unele victime, altele călăi, despre dorința nemiloasă a liderului de la Moscova de dominare globală. Și, pe de altă parte, despre „nedorința” sau neputința guvernelor occidentale de a opri vărsarea de sânge. O poveste despre bani, trădare, crimă, care ne poartă prin baruri și cluburi de noapte, la ascunzătorile de milioane de dolari din Miami. Cu spioni și echipe de filare interesate să ascundă sau să dezvăluie adevărul despre cum au fost asasinați 15 bărbați care au fost, rând pe rând, în vizorul campaniei de asasinare a liderului rus.
Să fie acesta „sufletul rus”, de care vorbește și Victor Erofeev, exclus din Uniunea Scriitorilor – din Rusia evident – pentru publicarea romanului samizdat „Metropola”? Vom vedea în editorialul de luni.
