Doi argeşeni, soţ şi soţie, au tras o spaimă teribilă: ei au rămas captivi în propria maşină, după ce aceasta s-a „culcat” pe-o parte. Evenimentul a avut loc la Coşeşti şi la volan era bărbatul în vârstă de 61 de ani, iar soţia lui, de 58 de ani, se afla pe scaunul din dreapta faţă. În timp ce traversa localitatea, din cauză că nu a adaptat viteza de deplasare la configuraţia drumului, într-o curbă periculoasă semnalizată corespunzător, conducătorul auto a pierdut controlul volanului, iar maşina a părăsit carosabilul şi s-a oprit „culcată” pe buza unui şanţ. Mai lucidă, femeia a sunat la 112 şi le-a spus salvatorilor că vor aştepta liniştiţi în autoturismul aflat într-un echilibru precar, de teamă că acesta ar putea să se răstoarne complet în momentul în care ar face vreo mişcare. La locul incidentului au intervenit o autospecială cu apă şi spumă, modulul de descarcerare şi o ambulanţă SMURD de prim ajutor calificat de la Detaşamentul de Pompieri Mioveni. Mai întâi pompierii au asigurat autoturismul ca să nu se dea peste cap şi au deconectat bateria, după care echipa de descarcerare i-a scos pe cei doi soţi din maşină. Aceştia nu fuseseră răniţi şi au refuzat atât o evaluare medicală, cât şi transportul la spital.
Val. NICOLAU