După ce au atacat un tânăr pe varianta care leagă cartierul Craiovei de Prundu, Viorel Mădălin Ciolpan, de 18 ani, din Ştefăneşti, şi Marius Cristian Curteanu, de 19 ani, din Piteşti, au fost arestaţi preventiv 30 de zile şi trimişi în judecată pentru tâlhărie. Ambii au fost condamnaţi la câte doi ani şi jumătate închisoare cu suspendare pe un termen de supraveghere de patru ani. Pe lângă pedeapsa principală, împricinaţii au fost obligaţi şi la muncă în folosul comunităţii. Astfel, Ciolpan va presta o muncă neremunerată pe o perioadă de 60 de zile în cadrul Primăriei Ştefăneşti sau al Consiliului Local Ştefăneşti, iar Curteanu va presta aceeaşi activitate, tot pe o perioadă de 60 de zile în cadrul Primăriei Piteşti sau al Consiliului Local Piteşti“. Sentinţa nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel la Tribunalul Argeş.
Vă reamintim că fapta a fost comisă în noaptea de 13 spre 14 august 2016, pe un teren de fotbal din municipiu, când victima traversa baza sportivă ca să scurteze drumul spre acasă. Când tânărul a ajuns într-o zonă neluminată, cei în cauză l-au atacat, l-au lovit, i-au furat portofelul cu 700 de lei şi telefonul mobil, apoi au rupt-o la fugă. Ei au fost prinţi în septembrie anul trecut, iar în timpul anchetei au înapoiat victimei banii şi telefonul sustrase. La mijlocul lunii noiembrie au fost plasaţi în arest la domiciliu, iar acum, aşa cum am precizat, au fost condamanţi cu suspendare.
Val. NICOLAU