Firma CON-A din Sibiu, declarată câștigătoare a licitației organizată de CNI, a început lucrările la noua Sală Polivalentă, a cărei valoare este estimată la circa 90 de milioane de lei, din care șase milioane reprezintă contribuția de la bugetul local.
Noua bază sportivă, cu o capacitate de circa 5000 de locuri, va putea găzdui competiții de nivel național și internațional, precum și evenimente culturale (simpozioane, concerte sau târguri de profil). Viitoarea construcție are prevăzut regimul de înălțime Subsol + Parter + 3 Etaje.
Sala va fi construită pe un teren cu o suprafață de circa 8.400 mp, situat pe strada Basarabiei, imobilul urmând a fi ridicat pe o suprafață de 6.290 mp din acesta. La subsol vor fi realizate 144 locuri de parcare.
Pentru execuție sunt prevăzute 24 de luni, iar perioada de garanție de bună execuție a lucrărilor de 60 de luni.
Sala Polivalentă se înscrie într-o serie de alte proiecte importante pe care CNI le va finanța pentru Pitești, printre care patru săli de sport, un pasaj și stadionul „Nicolae Dobrin”.