Cu două zile în urmă, un cetăţean din Topoloveni a sunat la poliţie şi a anunţat că, în cursul nopţii de luni spre marţi, i-au fost furaţi patru purcei din coteţ.
În urma verificărilor desfăşurate, poliţiştii din oraşul de pe Valea Cârcinovului i-au identificat cu operativitate pe autori. Ei sunt Cristian Laurenţiu D., de 32 de ani, şi Dorin Ionuţ S., de 32 de ani, ambii din localitate. Oamenii legii au stabilit că aceştia au pătruns prin forţarea uşilor de acces într-o hală unde se aflau animalele, au sustras purceii, i-au dus acasă şi i-au tăiat pentru consum propriu.
În cauză a fost deschis dosar penal pentru furt şi după administrarea probatoriului împricinaţii au fost reţinuţi 24 de ore pe bază de ordonanţă. Ei vor fi prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Topoloveni cu propunerea de luare a unei măsuri preventive.