În această după-amiază, o patrulă de jandarmi care se afla în timpul executării misiunilor specifice, a observat pe malul râului Argeș, în apropiere de barajul Prundu, un autoturism care se deplasa cu viteză redusă. Acționând asupra unei suspiciuni că ocupanții se află la braconaj piscicol, jandarmii au trecut la interceptarea autoturismului și legitimarea persoanelor.
În momentul opririi autovehiculului, echipajul de jandarmi a avut surpriza să observe în partea din spate o oaie și un miel, iar când au fost chestionați cu privire la proveniența acestora, cei trei ocupanți, bărbați cu vârste de 19, 38 și 50 ani, au declarat ca le-au sustras de la o stână din apropiere.
Pe numele celor trei, jandarmii au întocmit actele de sesizare a organelor de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt, art. 228 Cod Penal.
Ovinele au fost returnate proprietarului de drept iar bărbații împreună cu documentele întocmite cu această ocazie au fost predați lucrătorilor de Poliție din cadrul Secției 4 în vederea continuării cercetărilor.