Având în vedere evenimentele de la Berevoeşti, conducerea Consiliului Judeţean Argeş le recomandă tuturor factorilor abilitaţi prin lege să supravegheze atent toate zonele cu potenţial risc, pentru a preîntâmpina astfel de situaţii. Potrivit Ordinului nr. 335/2007, identificarea victimelor traficului de persoane se poate realiza în mod formal, de către organele judiciare, în urma activităţilor de cercetare penală, precum şi de către furnizorii de servicii sociale, prin anchete sociale, dar şi în mod informal, prin analiza indicatorilor care pot oferi indicii referitoare la existenta unui posibil caz de trafic de persoane. În acest sens există Agenţia Naţională împotriva Traficului de Persoane (ANITP) care are în subordine centre regionale. Un astfel de centru funcţionează şi la Piteşti (degeaba, am spune noi!). Consiliul Judeţean are şi o Autoritate Teritorială pentru Ordine Publică (ATOP), aceasta având drept sarcină permanentă monitorizarea cerşetorilor şi a migraţiei acestora. Rezultate? Zero! Poate de acum să se schimbe lucrurile…
Claudiu DIŢA