Uneori, unele proiecte de legi apar ca un exces de democraţie, de asistenţă socială sau exces, să zicem, de moralitate.

N-am folosit întâmplător ultimul cuvânt. Este o realitate faptul că în România profundă întâlneşti cazuri în care familia se degradează, relaţiile dintre părinţi şi copii, dintre fraţi sunt la limita penalului. Este clar că aici avem de-a face cu îmbolnăvirea relaţiilor sociale, cu o condamnabilă iresponsabilitate faţă de părinţi şi bunici. Nu o dată, părinţi cu venituri mici şi foarte mici sunt aproape abandonaţi de copii. Faţă de această situaţie, în Parlament a fost înregistrată o propunere legislativă controversată: o „solidaritate între generaţii”. Dacă va fi aprobată, atunci copiii vor fi obligaţi să-şi întreţină părinţii şi bunicii cu venituri care nu le asigură un trai demn.

În punctul ei de plecare, legea este impregnată de umanism şi de bune intenţii; ea ar apărea ca un act reparatoriu pentru aceşti nefericiţi părinţi sau bunici. Copilul ar urma să contribuie la întreţinerea acestor două categorii cu cel puţin 1/5 din veniturile lui. Legiuitorul lasă la latitudinea judecătorului acest cuantum. În fapt, realitatea nu-i aşa de simplă şi, mai ales, n-ar reprezenta, credem noi, limpezimea socială în primul rând, pentru a fi acoperită cu un text de lege.

Iată câteva situaţii-problemă: 1. familia are mai mulţi copii, dar doar unul are o situaţie financiară care i-ar permite ajutorul. Este drept? 2. familia are mulţi copiii, dar niciunul nu munceşte, deşi are vârsta, şi nici părinţii nu sunt în câmpul muncii, beneficiind, pe rând, ori de alocaţiile pentru copii, ori de ajutor social; 3. copilul este de bună credinţă, dar veniturile lui abia îi asigură familiei sale minima subzistenţă. Cazuri, însă, sunt mult mai multe!

Trecem la alt fel de lege. S-a propus să se acorde fiecărui elev, zilnic, 10 lei dacă nu absentează de la şcoală! Mai aberant nici că se putea! O să ajungă nu ştiu care deputat sau senator să propună majorarea acestui cuantum dacă… copilul mănâncă la şcoală „laptele şi cornul”; dacă se comportă de nota 10; dacă vine în uniforma şcolară propusă de părinţi şi de şcoală; dacă nu deranjează orele; dacă lasă pupitrul curat şi nu plin de fel de fel de gunoaie; dacă are respectul cuvenit faţă de personalul de serviciu/nedidactic al şcolii!!!

Este, categoric, un exces, o atitudine iresponsabilă faţă de buget şi o neînţelegere profundă a statutului de elev şi a mijloacelor educative din şcoală. Ca să nu mai vorbim de propunerea ca un părinte să primească bani când lipseşte de la muncă, pentru că şcoala s-a închis din varii motive. De unde atâţia bani? Aţi descoperit cumva alt tezaur al lui Decebal?!?

Zău, aşa, să fim serioşi: societatea încă mai are nevoie de legi bune în domenii hotărâtoare, nu de astfel de populisme!

Distribuie pe Facebook