Piteştiul – şi nu numai – a fost împânzit cu automate de cafea de tot felul. Oferta este generoasă şi la îndemână. Îţi arde buza de o cafea – hop, bagi banul (un leu, în general) şi iei ce vrei: cafea lungă, cafea scurtă, ness, cu lapte etc. Tentant, nu-i aşa? Problema apare însă când vine vorba despre întreţinerea acestora. Am asistat de nenumărate ori la modul în care componente importante din aceste maşinării au fost spălate cu cârpe mai mult murdare decât curate, cum pe pahare se punea mâna fără nicio protecţie, la fel şi pe linguriţe. Unele automate de cafea – nu toate, evident – constituie, aşadar, pericol public. Ca să nu mai vorbim că au început să-i atragă şi pe hoţi…
Claudiu DIŢA