A fost reabilitat recent B-dul. I.C. Brătianu din Pitești, se asfaltează pe str. Teiuleanu și prin caritere. Dar surprizele neplăcute pot să apară pentru conducătorii auto, acolo unde se așteaptă mai puțin.
Mult au mai scrâșnit din dinți și sumedenie de vorbe „de dulce” au mai spus ieri șoferii care au simțit o zdruncinătură puternică când, aflați la volan, au trecut pe lângă clădirea Finanțelor Publice. O ditamai groapa în caldarâm, cât să înghită o roată, a fost motivul! Și „capcana” a rămas, e la fel ca ieri.
Se impun reparații urgente, altfel, nu e departe momentul în care un semen de-al nostru își va distruge autoturismul în vreun accident produs din cauza ocolirii bruște a „craterului” din stradă.