În noaptea de vineri spre sâmbătă, Ion Goran, de 64 de ani, din Buzău, circula cu un Peugeot pe Autostrada A1 şi se îndrepta spre Cotmeana ca să-şi viziteze nişte rude. Ajuns la km 80, el a luat la ocazie un necunoscut. Pe drum, sexagenarul a fost atacat de autostopist, care l-a lovit cu o bâtă în cap şi l-a înjunghiat în zona fesieră dreapta. Apoi agresorul l-a aruncat din autoturism, s-a urcat la volan şi a dispărut. Victima, care a mai fost atinsă uşor de un autovehicul, a fost găsită umblând confuză şi plină de sânge de Emanuel Mihai Croitoru, de 23 de ani, agent de poliţie la o secţie din Bucureşti, dar piteştean de origine. El este cel care, în noiembrie 2016, a fost martorul accidentului din Piteşti, unde două autobuze cu angajaţi de la Dacia s-au tamponat. A intrat atunci pe un geam şi a reuşit să scoată o femeie căreia îi rămăseseră picioarele prinse sub scaun, apoi l-a descarcerat pe şofer şi i-a acordat primul ajutor până când au apărut ambulanţele.
Şi în acest caz tânărul l-a dus pe buzoian la marginea autostrăzii şi i-a acordat primul ajutor, apoi a sunat la 112. Ion Goran a fost transportat la Spitalul Judeţean, unde medicii l-au internat pentru investigaţii de specialitate. Ulterior, pacientul a fost externat la cererea sa şi a soţiei, pentru a se trata la spitalul din Buzău. În cauză a fost deschis dosar penal pentru tâlhărie. Autoturismul sustras este un Peugeot 107 albastru înmatriculat la Buzău pe numele soţiei lui Goran şi a fost dat în urmărire.
Din verificări a rezultat că, pe 25 mai, sexagenarul a mai fost în vizită la rudele din Cotmeana, dar pe drumul de întoarcere a rămas fără maşină şi a ajuns acasă cu o ocazie. El i-a zis nevestei că nu-şi amintea unde lăsase autoturismul (femeia le-a spus anchetatorilor că soţul său ar suferi de o afecţiune psihică), iar vineri a plecat cu trenul să-şi caute vehiculul. Se pare că l-a şi găsit din moment ce a fost atacat şi deposedat de maşină de bărbatul luat la ocazie, iar cercetările continuă pentru stabilirea situaţiei de fapt, identificarea agresorului şi recuperarea autoturismului.
Val. NICOLAU