Una dintre bolile cu impact serios în viața individului, atât în exercitarea profesiei, cât și a riscului vital în perioadele de criză, este astmul bronșic. În practica medicală de spital, mi-au rămas adânc în amintire numeroși pacienți care ne solicitau în crize de astm severe, din care-i scoteam în timp variabil prin tratament între două și 5-6 ore. Mijloacele medicamentoase în acea perioadă erau mai restrânse și importanță mai mare aveau devotamentul medicilor care tratau bolnavii, experiența și spiritul de risc al acestora.
Stările de rău astmatic impuneau și tratament în unitățile de terapie intensivă, unde se apela și la respirația asistată mecanic (intubație).
Astmul bronșic este o boală inflamatorie cronică a căilor aeriene în care, pe fondul hiperreactivității bronșice, se produc accese, de regulă complet reversibile, de dispnee expiratorie, tuse slab productivă, marcată senzație a lipsei de aer și anxietate variabilă.
Debutul bolii se poate înregistra la orice vârstă. Când apare în copilărie, astmul este de regulă pe teren atopic – alergic. După câțiva ani de evoluție are loc o intricare infecțioasă și tabloul clinic începe să se asemene cu cel al bronhopatiei cronice obstructive. Declanșarea acceselor se face mai rar după expunere la alergeni și mai des după infecții ale căilor respiratorii (mai frecvent virale și mai puțin bacteriene).
Deosebirea clinică între cele două boli este că accesul în astmul bronșic este mai scurt și la auscultația pacientului apare respirația liniștită, fără raluri bronșice.
Ambele afecțiuni sunt de lungă durată, astmul bronșic evoluează pe fond alergic și bronhopatia obstructivă pe fond tabagic. În timp, prin apariția în structura pulmonară a emfizemului și fibrozei pulmonare, se instalează cordul pulmonar cronic (suferința cardiacă secundară hipertensiunii pulmonare bronhopatice), care duce în final, după decompensare, la decesul bolnavului.
În ultimele două decenii, prin apariția medicației care combină o componentă bronhodilatatoare de durată și una antiinflamatorie, cazurile de cord pulmonar cronic s-au rărit și speranța de viață a astmaticului a crescut simțitor.
Tratamentul inflamației bronșice reprezintă piatra de încercare în ceea ce privește controlul astmului. Medicația de elecție pe termen lung, pentru a reduce riscul de exacerbare severă, este cu corticosteroizi inhalatori. Dacă tratamentul antiinflamator inhalator se introduce în stadiile incipiente ale bolii și se aplică continuu, astmul bronșic poate fi ținut sub control lungă vreme.
Pacienții care preferă medicația bronhodilatatoare pe termen scurt nu se protejează de exacerbările severe. Abuzul de medicație de criză și refuzul de a urma tratament zilnic cu corticosteroizi inhalatorii sunt la originea astmului necontrolat astăzi la adulții fumători, în condițiile creșterii gradului de poluare a atmosferei.
Înțelegând boala prin asocierea terapiei educaționale inițiată de psihologi, alergologi și pneumologi, la administrarea zilnică a tratamentului mai sus menționat, astmaticii vor avea o evoluție favorabilă, cu foarte puține restricții și o viață apropiată de cea a cetățenilor indemni de astmul bronșic.
Astmul bronșic astăzi este cel mai adesea controlabil cu doze mici de corticoizi inhalatori administrați zilnic, asociați cu bronhodilatatoare.
P.S. În pandemia de Covid-19 omenirea are nevoie de eroi pe care să-i calce în picioare!
